Eroii, comemoraţi de elevi, la Oţelu Roşu


Muzeul de  Geografie Literară  ,,Tiberiu Boşcaiu” din cadrul Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu a găzduit în data de 9 iunie manifestarea omagială dedicată Zilei Eroilor, care a debutat cu prezentarea dublei semnificaţii, atât cea istorică, cât şi cea religioasă, a acestei date calendaristice, evidenţiindu-se chipuri de eroi români şi totodată tradiţiile  româneşti de  Înălţarea Domnului. În memoria Eroilor neamului românesc s-a ţinut un moment de reculegere. Invitatul manifestării, cunoscutul istoric caransebeşean Liviu Groza, a vorbit despre generalul Ioan Drăgălina, la împlinirea a 100 de ani de la trecerea sa în eternitate, prezentând documente importante legate de viaţa şi activitatea eroului naţional pe ca l-a dat ţării Caransebeşul.

În cinstea eroilor noştri, elevii de la Cercul de istorie ,,Cultul eroilor” de la Liceul Bănăţean au recitat poezii închinate acestora, în semn de preţuire şi recunoştinţă.

În încheierea manifestării, au avut loc  depuneri de flori şi lumânări, de către elevii de la Liceul Bănăţean, precum şi a unei coroane din partea şcolii, la Monumentul Eroilor de lângă Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ohaba-Bistra – Oţelu Roşu.

Prof. Marciana CORICI