„E frumos acolo, pe primul loc…”


caransebes pandurii 9FC Caransebeş – Pandurii Lignitul II Tg. Jiu 3-1 (1-0)

Cea de a treia etapă a returului Seriei a IV-a a Ligii a III-a a programat vineri, 22 noiembrie, meciul dintre FC Caransebeş, liderul clasamentului, şi Pandurii Lignitul II Tg. Jiu, ocupanta ultimei trepte a podiumului, alături de Millenium Giarmata. A fost prima partidă la care pe banca gugulană nu a stat Alin Artimon, care are probleme de sănătate, dar a însemnat şi revenirea între buturile caransebeşene a lui Liviu Cioloca, după câteva luni în care acesta a fost accidentat.

Începutul a fost unul specific unui derby, ambele formaţii tatonându-se şi arătându-se prudente. Prima fază cu adevărat periculoasă a adus şi primul gol. În minutul 20, după o incursiune pe dreapta a gugulanilor, aceştia au cerut fault la intervenţia lui Ecobici asupra lui Şandru, oaspeţii au plecat pe contraatac, însă Constantinescu a recuperat mingea în flancul drept, a centrat perfect, iar Negoescu, aflat la 12 metri, a reluat cu capul, fără nicio şansă pentru portarul Bănică.

În minutul 26, la un joc periculos al lui Firan, „centralul” Adrian Nagy a dictat lovitură liberă pentru oaspeţi, la 30 de metri lateral-dreapta, a executat bine Dănăricu, însă Cioloca a respins spectaculos în corner.

Gazdele au mai avut o fază periculoasă, la angajarea în adâncime a lui Fuchs, din minutul 28, însă Bănică a fost mai rapid, a ieşit şi a reuşit să respingă la 18 metri. Oaspeţii puteau egala în minutul 41, după o fază în care s-au descurcat bine pe partea dreaptă, Petrache a centrat, iar Oiţă s-a înălţat în centrul careului gugulan, de unde a reluat cu capul, la câţiva centimetri de bara din stânga porţii apărate de Cioloca.

Nemulţumit de rezultatul de la pauză, tehnicianul gorjean Dan Staicu i-a introdus în teren pe Băcilă şi Gavrilescu, însă cei care erau să înscrie au fost tot gugulanii. În minutul 47, Şandru a recuperat pe stânga o minge la care fundaşii oaspeţilor nu s-au sincronizat, i-a pasat lui Steop în careu, şutul acestuia de la 10 metri, la colţul scurt, zguduind bara porţii lui Bănică.

Gazdele şi-au majorat avantajul pe tabela de marcaj în minutul 67, după o centrare de pe dreapta a lui Constantinescu, Goşa reluând imparabil cu capul de la 8 metri. După doar două minute, s-a făcut 3-0, în urma unei faze de toată frumuseţea, atunci când Artean a recuperat o minge pe stânga, a trimis o pasă lungă, de 40 de metri, în diagonală, la capătul căreia s-a aflat Şandru, acesta a centrat pe jos în careu, iar Negoescu a pus latul, învingându-l pentru a doua oară în acest meci pe Bănică.

Oaspeţii au redus din handicap în minutul 87, dintr-un penalty obţinut de Gavrilescu, care a fost împiedicat să joace balonul de către Goşa, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Golea, care a trimis în stânga lui Cioloca, portarul caransebeşean reuşind să atingă mingea cu vârful degetelor.

„Am avut un meci cu o echipă foarte bună a campionatului, Pandurii II, dar consider că am dominat partida de la un capăt la altul, dovedind astfel că suntem o echipă matură, o echipă care, atunci când se uneşte, joacă foarte bine. A fost o partidă pentru care ne-am luat toate măsurile necesare, ştiind că formaţia din Târgu Jiu are o mulţime de jucători care sunt în antecamera echipei mari, însă nu cunoşteam cu care dintre ei vor veni aici. Dar băieţii au dat dovadă de devotament şi s-au autodepăşit, lucru pentru care le mulţumesc pe această cale, atât în numele meu, cât şi al lui Alin Artimon, care este bolnav şi nu a putut să fie alături de noi, de aceea acest succes i-l dedicăm lui. În etapa viitoare jucăm la AFCM Reşiţa, un meci pe care îl vom trata cu maximă seriozitate, aşa cum tratăm, de altfel, fiecare partidă, va fi o partidă pe care vrem să o câştigăm, pentru că vrem să iernăm sus în clasament, fiindcă e frumos acolo, pe primul loc”, a declarat, după meci, secundul formaţiei gugulane, Sorin Gheju.

Amănunte în ediţia tipărită a ziarului care va apărea pe piaţă joi, 28 noiembrie.

Sorin ROGOZ