După 98 de ani de existenţă,


Bisericii din parohia Copăcele a fost târnosită

În după-amiaza zilei de 6 iunie, în parohia Copăcele, din protopopiatul Caransebeş a fost târnosită biserica parohială, după 98 de ani de existenţă. După ce în urmă cu un an, când au început lucrările de renovare a bisericii din Copăcele, s-a constatat că Sfânta masă nu a fost târnosită, preotul paroh şi credincioşii au făcut eforturi deosebite pentru înfrumuseţarea bisericii care se pregătea pentru târnosire.

La ceas de seară, duminică, 6 iunie, toţi credincioşii au aşteptat vizita Ierarhului în haină de sărbătoare, căci prin Ierarh au fost aduse Sfintele moaşte în masa Sfântului altar. Slujba de târnosire a emoţionat pe cei prezenţi prin unicitatea săvârşirii ei, iar cuvântul Ierarhului a îmbărbătat pe credincioşii parohiei. La fel ca la parohia Rugi, în încheiere toţi cei prezenţi au trecut prin faţa Sfintei mese, închinându-se înaintea Sfântului jertfelnic.

Aceste slujbe de sfinţire unesc oamenii, care solidarizează atât la muncă şi rugăciune în tinda bisericii, dar şi la bucurie, când îşi primesc Ierarhul, care îi binecuvântează şi cercetează atât în timpul lucrării, cât şi la măreaţa zi a sfinţirii. Faptul că aceste sfinţiri de biserici vechi, dar noi în acelaşi timp, s-au săvârşit la Duminica sfinţilor români, evidenţiază că spiritul românesc autentic este ortodox.

La parohia Copăcele, copiii au venit îmbrăcaţi în straie populare şi au recitat poezii în grai bănăţean cu tentă patriotică, ceea ce înseamnă că românismul este la el acasă în ogorul şi spiritul Bisericii Ortodoxe Române. (S. Berger)