Un drum – o istorie… prezentă şi viitoare


An de an, aceleaşi promisiuni şi un drum care are o adevărată istorie de-a lungul timpului. Şi care, mai cu seamă după Revoluţie, a devenit un subiect de promisiuni şi dispute politice care parcă nu se mai sfârşesc. Este vorba despre Drumul judeţean care leagă trei comune cărăşene – Sacu, Constantin Daicoviciu şi Obreja. Pe teritoriul comunei Constantin Daicoviciu, Drumul judeţean se întinde pe o lungime de aproximativ opt kilometri, iar dacă va fi asfaltat, cu siguranţă că acest lucru va schimba în bine viaţa cetăţenilor din cele două sate aparţinătoare, Peştere şi Maciova.

Spre deosebire de conducerile anterioare ale comunei, actuala administraţie din Constantin Daicoviciu a reuşit să susţină realizarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Judeţean, pentru a putea fi finanţată investiţia de modernizare a DJ 680 A, Sacu-Peştere-Maciova-Obreja. „Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 5,7 milioane de euro, iar în urma licitaţiilor pentru realizarea execuţiei lucrărilor de asfaltare sperăm ca în cursul anului 2012 să ne bucurăm de realizarea acestui obiectiv”, ne-a declarat Daniel Boambeş, primarul localităţii Constantin Daicoviciu. (S. Berger)