Doi doctori – Dumitru Jompan şi Romeo Traian Dumitrescu, şi un salon… muzical


Dincolo de faptul că este un reputat medic chirurg, dr. Romeo Traian Dumitrescu mai este cunoscut şi pentru seratele cultural-artistice, muzicale, şi nu numai, pe care le găzduieşte în salonul său special amenajat în acest scop la Reşiţa. Recent, la una dintre aceste întâlniri, invitat a fost binecunoscutul muzicolog de la Marga, prof. dr. Dumitru Jompan, care a susţinut tema „Totul despre muzica corală”. Colaboratorii – şi totodată invitaţii – distinsului dirijor au fost pr. dr. Daniel Aron Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, Doru Dinu Glăvan, preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prof. Gheorghe Ţunea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi, nu în ultimul rând, soţia protagonistului, înv. Aurelia Jompan.

Serata a debutat cu înmânarea unei Diplome de Excelenţă dr. Romeo Traian Dumitrescu, din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, instituţie condusă de Liubiţa Raichici. Dumitru Jompan şi-a prezentat tema împărţită în două secţiuni, prima fiind „Generalităţi despre cor ca alcătuire de voci omeneşti, menită să educe etic şi estetic, să-i socializeze pe interpreţi; despre corurile bănăţene; despre dirijori; despre căderea în desuetudine a mişcării colaistice ş.a.m.d”, respectiv „Activitatea desfăşurată cu cele 17 formaţii corale instruite, dirijate, unele chiar ctitorite de domnia-sa până la vârsta de 77 de ani”.

A urmat un moment muzical constând din interpretarea la contrabas şi orgă a câtorva miniaturi muzicale, interpreţi fiind Eduard Gentile Ailenei (contrabas) şi Cristian Roşoagă (pian), precum şi prezentarea unei compoziţii la vioară, de dr. Romeo Traian Dumitrescu, un virtuoz al acestui instrument.

Dr. ing. Ioan Vela, fostul rector al Universităţii „Eftimie Murgu”, a vorbit în continuare despre colaborarea lui Dumitru Jompan cu Universitatea, în cadrul Facultăţii de Teologie din Caransebeş, iar Doru Dinu Glăvan a amintit despre emisiunile radiofonice, medalioanele despre corurile judeţului Caraş-Severin, dar şi despre descinderile Radioului şi ale Corului Seminarului Teologic dirijat de Dumitru Jompan în multe parohii ale Episcopiei Caransebeşului. La rândul său, Daniel Aron Alic a vorbit despre colaborarea Episcopiei cu Dumitru Jompan, în organizarea Festivalului Corurilor pentru Copii şi Tineret „Timotei Popovici”.

După cel de al doilea moment muzical, Aurelia Jompan a răspuns la „provocarea” gazdei, iar în final Daniel Aron Alic a procedat la lansarea volumului „Dumitru Jompan – Corespondenţă, vol. V (A-Z), scrisori primite. Addenda”.

Printre cei prezenţi la prima acţiune din acest an organizată de dr. Romeo Traian Dumitrescu s-au numărat ing. Ion Toth, arh. Ioana Mihăiescu, dr. Mihai Vintilă, jurist Adrian Stepan, ing. prof. dr. Tiberiu Mănescu, gen. Ion Turcin, ec. Pavel Aghescu şi scriitorul Titus Crişciu.

Sonia BERGER