Get Adobe Flash player

Disprețul față de lume

Vizualizari: 237


„Ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde” (Matei 16,26). „Ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi” (Luca 9,25).
Așa cum iarba care se întinde pe acoperișurile caselor și se usucă înainte de vreme, așa și bunătatea tuturor celor ce trăiesc în fărădelegi și frumusețea tuturor lucrurilor vieții acesteia dintr-odată apar și dispar, căci nu au rădăcină puternică și nu au nici o trăinicie. Nu trebuie să ne lipsim inima de ele, ci, pricepând cât sunt de deșarte și nestatornice, să le dorim pe cele veșnice, nemuritoare și statornice.
Slava lumii acesteia o putem astfel disprețui de vom cugeta la cealaltă slavă, mult mai minunată și adevărată. Slava omenească este asemenea unei măști, care numai pe dinafară este frumoasă, iar pe dinăuntru este goală, și nimic renumit și slăvit nu are în ea. Slava veacului acestuia trece repede, iar slava care izvorăște din lucrurile duhovnicești rămâne pentru totdeauna.
Slava deșartă totdeauna vatămă; și deseori aduce și batjocură, și înainte de chinurile viitoare atrage aici nenumărate nenorociri. Cine este înrobit atât de mult de iubirea de plăceri încât numai spre aceasta se sârguiește, ca să placă tuturor, acela este mai ticălos decât orice rob. Slăvit nu este cel care iubește slava, ci cel care o disprețuiește; slava lumii acesteia nu este slavă, ci umbra slavei.
Pentru dobândirea slavei nu există mijloc mai bun ca fuga de slavă, căci slava vine în urma celor ce fug de ea și fuge de cei ce o caută. Slava printre oamenii nelegiuiți este mai degrabă rușine decât slavă. Cine nu primește slavă de la oameni este asemenea lui Dumnezeu.
A disprețui lumea sau a te lepăda de lume nu este altceva decât a nu avea atracție față de lucrurile deșarte și stricăcioase, cum sunt cinstea, bogăția și celelalte. Nu numai monahii trebuie să se lepede de lume, cum gândesc mulți în chip greșit, ci toți creștinii, căci li se poruncește tuturor, după cuvântul Sfintei Scripturi, a cugeta cele de sus, nu cele pământești, chiar dacă această îndatorire o au, în special, monahii.
Cine iubește lumea și are prietenie cu ea este vrăjmașul lui Dumnezeu, ceea ce este cumplit, căci este cu neputință a iubi și pe Dumnezeu și lumea: „Nu puteți să slujiți și lui Dumnezeu și lui mamona”, spune Mântuitorul Hristos (Matei 6,24).
Dacă ar stăpâni omul toată lumea, iar sufletul său îl va pierde, nici un folos nu ar avea (Matei 16,25-25). Lumea rămâne, dar noi toți, așa goi, cum am intrat în lume, așa vom și ieși din lume și nimic nu vom lua cu noi, nici argintul, nici aurul, nici ogoarele, nici cinstea, nici slava. Bogăția și cinstea pentru om sunt niște poveri și griji în plus. Cine are mai multe griji și deșertăciuni, dacă nu cei ce se află în cinste și cei bogați? Cu cât mai mult omul iubește lumea, cu atât mai mult se depărtează de Dumnezeu; și, dimpotrivă, cu cât mai mult disprețuiește lumea, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu.
Cine are atracție față de lume nu se satură niciodată; de exemplu, dacă a dobândit puțină cinste, caută și mai multă, și astfel tinde să urce din ce în ce mai sus. Cu cât mai mare este atracția omului față de lume, cu atât mai mult se va chinui omul înaintea judecății lui Dumnezeu. Oricât am trăi și ne-am desfăta cu frumusețile și mângâierile lumii, tot va trebui, chiar și fără să vrem, să ne despărțim de ele și să mergem la judecata lui Dumnezeu.
În ceasul morții vom plânge negreșit pentru că am iubit lumea și tot ce este în lume. Lucrurile lumești îl împovărează atât de mult pe om, încât acesta nu izbutește nici măcar să cugete la Dumnezeu și la mântuirea sa. Să luăm seama la bogatul iubitor de argint, unde era inima sa? „Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6,21). Astăzi socotește veniturile, mâine cheltuielile, iar poimâine se gândește la profit. Stând în casă, toată ziua se îngrijește ca mărfurile trimise la târg să nu se piardă; și în biserică stă și nici aici nu se liniștește inima lui, gândindu-se ca nu cumva să se întample ceva rau cu cele ale sale; și ziua și noaptea, și chiar și în somn, de acestea se îngrijește: chinuitoare grijă și fără de folos. Ce grijă pentru suflet poate avea când mamona îi stăpânește inima?
Oamenii sunt chemați la viața veșnică și la bunătățile cerești, și numai pe acestea trebuie să le caute cu orice chip: „…cucerește viața veșnică la care ai fost chemat” – îi spune Apostolul Pavel lui Timotei. Toți oamenii în lumea aceasta sunt străini și călători, iar patria lor este cerul, unde este și Tatăl lor: „Tatăl nostru, care ești în ceruri” (Matei 6,9). De aceea trebuie să-și îndrepte cugetul spre patria cerească, nu să se lipească de pământ.
În sfârșit, disprețuind lumea aceasta, oamenii îl dobândesc pe Hristos cu toate comorile cerești și veșnice, și vor împărăți cu El în vecii vecilor.
Pr. Petru PAICA

Traducere