Mânăstirea Gai

După vizitarea Mânăstirii Hodoş-Bodrog, ne urcăm în autocarul pus la dispoziţie de către conducerea CCP Reşiţa şi ne continuăm pelerinajul la Mânăstirea Gai, lăcaş de cult situat în zona de nord-vest a Aradului, în cartierul Gai, la capătul Străzii Dunării, unul din cele mai reprezentative monumente din secolul al XVII-lea, din zona de vest a ţării, ea mai fiind cunoscută şi ca Mânăstirea Sfântul Simion Stâlpnicul. Ea a fost ridicată între anii 1760-1762, de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768), pentru veşnica sa pomenire şi pentru a fi folosită de urmaşii săi în scaunul episcopal al Aradului.

Contractul din 15-26 mai, încheiat între episcopul Sinesie şi meşterul arădean Egidius Ioanovici, prevedea ridicarea ansmblului mânăstiresc pentru suma de 98.000 de florini aur. Proiectul monumentului a fost discutat de cele două părţi contractante. Mânăstirea se înfăţişa ca un ansamblu alcătuit dintr-un conac, reşedinţa episcopului, o biserică şi anexe gospodăreşti. Conacul a avut destinaţia de reşedinţă de vară pentru episcopii Aradului. Biserica a constituit un locaş de cult şi închinare pentru o largă masă de credincioşi din apropiere.

După demolarea vechii catedrale a Aradului, în anul 1861, au fost strămutate şi înmormântate la Gai, în interiorul altarului, rămăşiţele pământeşti ale episcopilor înhumaţi în catedrală. Reînfiinţată în anul 1964, în prezent este mânăstire de maici, având hramul la 1 septembrie, când este sărbătorit Sfântul Simeon Stâlpnicul. Complexul, după dorinţa ctitorului său, episcopul Sinesie, a fost construit în stil baroc.

Mânăstirea îşi sărbătoreşte hramul la 1 septembrie, odată cu începutul anului bisericesc. Sfântul Simeon Stâlpnicul, patronul spiritual al mânăstirii, s-a născut în satul Sisan din Cilicia, partea de sud a Turciei de astăzi, din părinţi creştini, Susoţion şi Marta. La vârsta de treisprezece ani s-a hotărât să apuce calea călugăriei şi a fost primit la Mânăstirea Ograda, după ce a petrecut şapte zile la poarta acesteia. În scurt timp a învăţat pe de rost toată psaltirea, lucru care le era obligatoriu pe vremea aceea tuturor celor care doreau să intre în viaţa monahală. Dorind o viaţă mai aspră decât cea de la Mânăstirea Ograda, Cuviosul Simeon a plecat la mânăstirea lui avva Eliodor. Deoarece nici aici nu a găsit o pravilă atât de aspră pe cât şi-o dorea, s-a retras timp de trei ani într-o chilie, la poalele Muntelui Telanis.

În această pustietate a petrecut pentru prima oară o perioadă de patruzeci de zile de post, fără mâncare şi fără apă. În urma acestei încercări la care s-a supus, Dumnezeu i-a dat darul vindecării. Drept mulţumire, Sfântul Simeon a continuat acest post în fiecare an, pe perioada Postului Mare. Timp de douăzeci de zile se ruga neîncetat în picioare, iar restul de douăzeci de zile stătea aşezat, nemaiavând putere. Ducându-se vestea despre darul pe care Dumnezeu i l-a dat, multă lume şi-a căutat însănătoşirea şi alinarea la el. Pentru că cinstirea pe care o primea din partea celor care îşi găseau tămăduire la el i s-a părut prea mare, a hotărât să ridice un stâlp, iar în vârful lui să pună o chilie strâmtă, în care să se retragă şi de unde să nu iasă decât de două ori pe zi, pentru a binecuvânta mulţimea adunată. Astfel a devenit primul stâlpnic, mulţi urmându-l după aceea.

Prin dovada credinţei sale nestrămutate, prin puterea cuvintelor şi strălucirea minunilor, a îndreptat spre Dumnezeu mulţi oameni. Împăraţi ca Teodosie cel Tânăr sau Leon cel Mare i-au cerut sfatul, iar pe împărăteasa Eudoxia a făcut-o să se lepede de calea rătăcirii pe care o apucase. În ziua de 1 septembrie a anului 459, Sfântul Simeon Stâlpnicul a fost chemat la Domnul spre veşnica odihnă. (Va urma)