Bătaia se poate referi atât la cea care se administrează copilului în procesul educativ, indiferent cât de silitor este, dar și la cea care se poate isca între doi oameni ajunși la mânie, ce nu se mai pot stăpâni. Cea dintâi, la poporul ales, ca de altfel la toate popoarele din Orient, era în mare vogă în școli. Se aplica destul de frecvent copiilor, încât se credea că ar fi fost un factor decisiv în educație. Educatorii vremii erau convinși că mijloacele corective erau un factor determinant în atingerea obiectivelor scontate la învățătură. Mizând pe rezultatele imediate, și mai ales pe sistemul memorare- reproducere, pedagogii vremii, pentru a fi cât mai convingători în transmiterea cunoștințelor, aplicau metode aspre în instruirea elevilor.
Din unele texte, rezultă că bătaia nu era condamnată, ci mai târziu era considerat ca lipsit de tact pedagogic dacă cel implicat în procesul de învățământ nu o administra din abundență și cât mai frecvent. Așa se și explică de ce autorul cărții „Pilde” o recomandă cu atâta insistență: „Nu cruța pe fiul tău de pedeapsă, chiar dacă îl lovești cu varga nu moare, tu îl bați cu toiagul, dar îi scapi sufletul din împărăția morții” (Pilde 23,13-14). Același scriitor mai menționează că utilizarea mijloacelor corective în educație se constituie într-o reală dovadă a iubirii părintești față de odraslele lor: „Cine cruță nuiaua îl urăște pe fiul său, dar cine îl iubește îl pedepsește îndată” (Pilde 13,24).
Proorocul Moise a prevăzut în Lege, printre alte pedepse, și administrarea bătăii cu biciul în vederea îndreptării celor care se făceau vinovați de încălcarea gravă și cu bună știință a unor precepte religios-morale. Pentru ca această pedeapsă să-și atingă scopul, se aplica întotdeauna în public, cu asistență, mizându-se pe rușinea pe care o avea de suportat cel în cauză, dar ca să fie și spre învățătură pentru ceilalți. Legea era astfel: „Dacă celui vinovat i se va cuveni bătaie, să poruncească judecătorii să fie pus jos și să fie bătut înaintea lor, după măsura vinovăției lui” (Deuteronom 25,2).
Cu privire la al doilea tip de bătaie, care poate izbucni între oameni din cauza mâniei neținute în frâu, avem ca reper cuvântul Domnului, care ne avertizează de mânia care poate fi și o ispită de la diavolul, când zice: „Eu însă vă zic vouă: nu vă împotriviți celui rău, iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5,39). Sfântul Ioan consideră că dacă Domnul nu zice: „Nu te împotrivi fratelui, ci celui rău”, ne arată că, de fapt, cel ce te lovește o face la îndemnul diavolului, cu intenția vădită de a te provoca. Să nu înțelegem însă că Iisus n-ar vrea să ne împotrivim diavolului, ci ne atenționează să nu-i facem jocul lăsându-ne purtați de mânie și lovindu-l la rândul nostru pe fratele, ci să i ne împotrivim cu adevărat suportând răul pe care ni-l face pe nedrept.
De aceea, voia Sa este ca nu numai să evităm lovirea, dar nici măcar cu vorba să nu-l mâniem și mai tare: „Cel care se mânie pe fratele lui în zadar și-i zice că-i nebun, vinovat va fi de gheena focului” (Matei 5,22). Prin aceste cuvinte, Hristos n-a vrut doar să nu-i răspundem celui mânios pe măsura nebuniei lui, ci, mai ales, ne învață că trebuie să fim dispuși a suferi răul în toate împrejurările vieții, prin îndemnul la blândețe, răbdare și smerenie. Că nu a spus Hristos, notează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Acela să rămână nepedepsit”, ci reia o învățătură mai veche a Sfintei Scripturi, care zice: „Să nu te răzbuni cu mâna ta, adică tu să nu pedepsești”.
Sfântul Vasile cel Mare dă și el un sfat înțelept când între oameni apar tensiuni ce pot degenera în bătăi, și scrie: „Nu vă luați la întrecere în a vă nenoroci unul pe altul! …nu plăti răul cu rău și nici nu răsplăti o datorie rea cu una și mai rea. Te-a insultat cineva când era mânios? Potolește răul prin tăcere!… Ai fost cumva lovit? Dar a fost lovit și Domnul! Ai fost scuipat? Și Stăpânul nostru a fost scuipat! Că nu și-a întors fața de la rușinea scuipărilor” (Isaia 50,6). „Ai fost calomniat? Și Hristos-Judecătorul a fost calomniat. Ți-au sfâșiat haina? Ei au dezbrăcat pe Domnul meu și au împărțit hainele Lui între ei” (Matei 27,31-35). „Totuși tu nu ai fost răstignit ca El și nici n-ai fost osândit! Multe îți lipsesc ca să ajungi să-L imiți pe El”.
Așadar, condamnând brutalitatea și agresivitatea fizică, Părinții Bisericii urmează învățătura Mântuitorului Hristos, dar țin seama și de legile civile care judecă destul de aspru și ele lovirea, cu motiv sau fără, a aproapelui. Sfântul Vasile apreciază că „Cel ce a dat aproapelui o lovitură de moarte poate fi considerat ucigaș, indiferent dacă el a început bătaia sau dacă l-a lovit apărându-se”. De aceea, pentru a evita orice altercație care poate degenera, sfântul zice să se țină seama de cuvintele Scripturii: „Să nu răsplătești răul cu rău”. Totuși, mai presus de orice învățătură omenească se impune a reflecta la cuvintele Domnului Hristos, care a spus: „Dar Eu vă zic vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5,39).
Dacă luăm bine aminte, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „este mai ușor să întorci și celălalt obraz celui ce te pălmuiește decât să răspunzi cu palme. Dacă răspunzi cu palme, începi războiul. Dacă întorci și celălalt obraz, pui capăt războiului. În primul caz, aprinzi focul celuilalt; în al doilea caz, ai stins și flacăra din sufletul tău”.
Pr. Petru PAICA