Delegaţie romano-catolică, la Caransebeş


Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a primit recent, la reşedinţa episcopală din Caransebeş, o delegaţie a Bisericii surori Romano-Catolice, din Italia, condusă de părintele Giorgio Paolini, parohul bisericii Santa Maria Borgo din Pesaro, şi părintele Pal Joszef, Arhidiacon de Caraş-Severin. Delegaţia a vizitat demisolul Catedralei din Centrul Civic, şantierul noii Catedrale episcopale şi expoziţia permanentă de artă veche bisericească de la Centrul eparhial. Alături de oaspeţi, la întâlnire au mai fost prezenţi şi preoţi ortodocşi din Reşiţa, printre care Petru Berbentia şi Petru Itineanţu, şi profesorul de religie Nicolae Chiosa.

Cu această ocazie, între alte aspecte, s-a stabilit un calendar al colaborării dintre tinerii ortodocşi şi cei romano-catolici, precum şi un program de vizite reciproce între cele două părţi. În încheiere, delegaţia italiană a vizitat Mănăstirea Teiuş, din municipiul Caransebeş. (L. Dinu)

Pagină coordonată de pr. Alin-Vasile CÂMPEAN

Episcopia Caransebeşului