Culori de toamnă pentru caransebeşeni


Tinerii beneficiari ai Centrului de Integrare Kolping Caransebeș au adus un plus de culoare zilei mohorâte de duminică, ieșind în oraș cu coronițele făcute manual în atelierul lor de creație, acţiunea desfăşurându-se sub genericul „Culorile toamnei”. Cei doisprezece tineri au lucrat din septembrie, cu materiale speciale, frumoasele coronițe de toamnă cu care s-au prezentat în fața caransebeșenilor în preajma sărbătorilor religioase de la începutul lunii noiembrie.

La evenimentul creat special pentru expoziția cu vânzare, au venit foarte mulţi caransebeşeni care apreciază creațiile handmade, dar mai ales au înțeles că aceste obiecte ornamentale au fost create de tineri care participă la un program special de integrare în comunitate. La fel ca după expoziția din primăvară, în care ornamentele de Paști au ajuns din mâinile tinerilor cu diferite dizabilități în casele oamenilor credincioși și darnici, și acum acești tineri au reușit să demonstreze că muncesc cu drag și migală atunci când se simt bine primiți în comunitate.

Cum toate coronițele de toamnă și-au găsit locul în casele oamenilor sau vor ajunge, după tradiție, la cimitir, în următoarea perioadă de timp, Centrul de Integrare Kolping, cu beneficiarii săi, pedagogii sociali și liceenii voluntari din Caransebeș, se vor apuca, cu siguranţă, de manufacturat ornamente de iarnă.

Mihaela PRAL