Constantin Andronache – Poet pentru Îngeri


La vârsta de 55 de ani, omul de litere şi magistratul caransebeşean CONSTANTIN ANDRONACHE s-a stins fulgerător din viaţă, în urma unor probleme de sănătate. Greu încercată, inima lui Nea Costi a încetat să mai bată marţi, iar un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemângâiată durere şi un gol imens. De acum, următoarele creaţii literare ale poetului sunt rezervate, în exclusivitate, doar Îngerilor…

Constantin Andronache s-a născut la 12 august 1955, în localitatea Luciu, din judeţul Ialomiţa. În anul 1974 a absolvit liceul în oraşul Ţăndărei şi a continuat cu studii universitare în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi la Facultatea de Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara, pe care le-a absolvit în anii 1983, respectiv 1999. Constantin Andronache era căsătorit cu Renee, notar public, şi era tatăl a doi copii – Ştefan şi Victor.

În ceea ce priveşte activitatea în domeniul literelor, judecătorul caransebeşean a scris patru cărţi de poezie. Prima dintre acestea a văzut lumina tiparului în anul 2004 şi se numeşte ,,Dicţionar de vise apocrife – De la Eros la Tanatos”. În anul 2006 a apărut volumul pentru copii ,,Tăiţel şi alţii ca el”, iar doi ani mai târziu un inedit volum de haiku-uri, intitulat ,,Dincolo de ochi”, un gen literar mai rar abordat de poeţii autohtoni.

Anul trecut a ieşit de sub tipar ultima carte semnată de magistratul caransebeşean Constantin Andronache. Este vorba despre volumul de poezie intitulat ,,În continuarea visului – Poverile”. Creaţiile respective sunt o continuare a anteriorului volum de gen, ,,Dicţionar de vise apocrife – De la Eros la Tanatos”.

La momentul când inima sa a refuzat să mai bată, Nea Costi avea în lucru ultima scriere din această trilogie, precum şi un volum autobiografic de proză, intitulat „Greu la deal… dar şi la vale!”. Familia regretatului magistrat şi om de litere urmează să le editeze postum.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vasi POPESCU