Confecţii metalice la Slatina-Timiş


Aşa cum anunţa în această primăvară Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, aici a demarat deja investiţia care va crea 20 de noi locuri de muncă în localitate. Este vorba despre un investitor român plecat peste graniţă înainte de 1989, care are o firmă de confecţii metalice în Germania şi una la Constanţa. Noua societate – ne-a mai informat edilul – este amplasată pe terenul din partea dreaptă de la intrarea în comună.

Oţelul este adus din străinătate, iar firma lui produce piese pentru maşini. E foarte important că am reuşit să atragem un investitor la Slatina-Timiş, iar, pe lângă faptul că se creează noi locuri de muncă, banii din impozite şi taxe vor intra la bugetul local. În această toamnă sper că fabrica se va deschide, iar pentru viitor acelaşi investitor a concesionat deja un teren pe care vrea să construiască, tot la Slatina-Timiş, şi o fabrică de sucuri din fructe”, ne-a mai informat Gheorghe Roma.

Mădălina DOMAN