Comunicat


Cu privire la informaţiile apărute în presă, vis-a-vis de unele divergenţe între consilierii locali liberali din Caransebeş, pentru accesarea unui credit în vederea modernizării a 6,5 km de străzi, aducem la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Înainte de plenul şedinţei ordinare din data de 29.06.2018, consilierii locali liberali, împreună cu primarul Felix Borcean, am avut o analiză şi discuţii legate de ordinea de zi.

La punctul numărul 4, privitor la contractarea unui credit de 2 milioane de euro, au fost observaţii legate de această iniţiativă, propunându-se amânarea proiectului de pe ordinea de zi. Acestea se refereau la prezentarea unor argumente şi o analiză mai temeinică a consecinţelor financiare asupra bugetului municipiului în următorii 20 de ani şi identificarea unor soluţii alternative de finanţare prin fonduri guvernamentale sau programe europene, pentru mai multe străzi. În măsura în care primarul a insistat pentru păstrarea pe ordinea de zi a proiectului, a rămas la latitudinea fiecăruia dintre noi votul din plen.

Chiar dacă votul a fost diversificat, unii votând „pentru”, alţii „abţinere”, consilierii locali rămânem uniţi şi ne păstrăm propunerea pentru a reanaliza acest subiect, dar în varianta care să nu afecteze bugetul anual de investiţii într-o proporţie foarte mare.

Precizăm că, indiferent de cele 10 voturi PNL, erau necesare 11 voturi pentru aprobarea acestui proiect de hotărâre de contractare a creditului, conform Legii 273 a finanţelor publice locale, art. 61, alin. 2 – „Jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie”.

Mai arătăm că, în cei doi ani de mandat, nimeni nu ne-a sugerat sau impus cum să votăm, deciziile fiind luate personal, în majoritatea cazurilor ele fiind compatibile şi unitare.