La Mulţi Ani, Caransebeş!


Câteva sute de oameni au sărbătorit, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, trecerea în noul an, în Centrul civic. Spectacolul a început cu un recital susţinut de Roller Sis, urmat de evoluţia Roxanei Osanschi, a lui Florin Mureşan şi a Allyonei. La miezul nopţii, toţi cei adunaţi în faţa Primăriei au rostit, împreună cu P.S.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, rugăciunea ,,Tatăl nostru”, iar edilul-şef, Ion Marcel Vela, a numărat secundele sfârşitului de an. Spectacolul a fost încheiat de Nicu Novac, Nicolae Guţă şi de Celia. (C. Senco)

Cu tot frigul din noaptea de Anul Nou, câteva sute de caransebeşeni au ieşit în centrul oraşului, pentru a participa la revelionul în aer liber organizat de municipalitate. Oamenii au urmărit spectacolele, s-au distrat, iar la ora 24 au băut un pahar de şampanie şi au privit, timp de aproximativ 20 de minute, focul de artificii. La spectacolul de lumină şi culoare au participat chiar şi cei care au ales să petreacă noaptea dintre ani în localuri, ei ţinând să se afle pentru un timp pe stradă, împărtăşind împreună cu prietenii speranţa că noul an va fi unul mai bun, mai prosper.

La Caransebeş, spectacolul a început la ora 21.30, cu un recital susţinut de trupa Roller Sis, urmat de evoluţia Roxanei Osanschi şi a lui Florin Mureşan. Din cauza unui incident în trafic, Allyona, care venea de la Timişoara, a urcat cu o oarecare întârziere pe scenă, iar recitalul ei a fost scurtat, pentru că, înainte cu câteva minute de miezul nopţii, pe scenă a urcat P.S.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului care, împreună cu cei aflaţi în zonă, a rostit rugăciunea ,,Tatăl Nostru”. Secundele de dinaintea trecerii în noul an au fost numărate de primarul Ion Marcel Vela, împreună cu toţi cei de faţă, care la trecerea în 2011 au desfăcut sticlele de şampanie, şi-au îmbrăţişat apropiaţii şi şi-au transmis tradiţionalele urări de sănătate, belşug şi fericire. După focurile de artificii, pe scenă au urcat Orchestra ,,Doina Banatului” şi solistul Nicu Novac, iar participanţii la petrecerea în aer liber au încins jocul. Apoi, pentru caransebeşeni au cântat şi manelistul Nicolae Guţă, urmat de solista Celia.

Petrecerea de Anul Nou s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu Periniţa.

Carmen SENCO