Get Adobe Flash player

cultura

Eminescu, evocat de poeţi

Vizualizari: 571

Este în afară de orice îndoială că niciun alt poet din literatura noastră nu a inspirat atâtea stihuri de preţuire şi recunoştinţă, şi totuşi nu sunt puţine odele închinate marelui poet.

Din prima generaţie posteminesciană se reţine îndeosebi „Odă lui Eminescu” de Alexandru Vlahuţă, mărturisire vibrantă şi patetică a legăturii dintre o existenţă dramatică şi nestematele creaţiei poetice: „Tot mai citesc măiastra-ţi carte/ Deşi ţi-o ştiu pe dinafară/ Parcă urmând şirul de slove/ Ce-a tale gânduri semănară/ Mă duc tot mai afund cu mintea/ În lumile de frumuseţi/ Ce-au izvorât eterni luceferi/ Din noaptea tristei tale vieţi”.

Poeţii începutului de secol XX conturează imaginea unui geniu a cărui operă are profunde rezonanţe naţionale, plasându-ne sub „Creanga de aur” a istoriei. Ideea este exprimată de Victor Eftimiu în poemul „Rapsodii”: „Dormi… universul tău de gânduri/ Nu e scris să-l nimicească învelişul cel de scânduri/ El împarte strălucirea-i din hotar până-n hotar/ Pentru-acela care fuse şi împărat şi proletar”.

Din lirica generaţiei interbelice impune poemul „EMINESCU”, de Aron Cotruş, din care metafora Dante valah are profunde sugestii de relaţie om-operă. Continuă să citești

Liviu Groza, colonelul care trăieşte şi după moartea sa

Vizualizari: 675

Sala de festivităţi a Cercului Militar din Caransebeş a găzduit vineri, 23 noiembrie, prima ediţie a Simpozionului Judeţean „Oameni care au fost…”, în memoria istoricului Liviu Groza, manifestare desfăşurată în cadrul proiectului educativ „Gustul pentru lectură”. Cu acest prilej, a fost lansată cartea „Caransebeşul şi Marea Unire”, autori Liviu Groza şi Maria Gherguţa, cea care a iniţiat şi organizat acest simpozion, moment urmat de o sesiune de comunicări şi medalioane memorialistice cu participare interjudeţeană, la acţiune luând parte militari, istorici, oameni de cultură, cadre didactice şi elevi, precum şi foşti prieteni şi colaboratori ai col. (r) Liviu Groza. Continuă să citești

Viaţa ca un cântec: Maria Milu Sorescu, creatoarea de imagini din note muzicale

Vizualizari: 868

Ne trecem odată cu timpul pe care îl trăim, luând la braţ destinul pe care ni-l dorim a fi aliatul nostru, dar, purtaţi pe valul vieţii, navigăm spre ţinte uneori neştiute, iar ancora sorţii ne opreşte în locuri nebănuite, unde rădăcina înstrăinării se înfige adânc în lutul proaspăt călcat de talpa picioarelor noastre, adăstând la obloanele noului sălaş, care ne va deveni casă. Acasă pentru Maria înseamnă, acum, marea metropolă a Banatului, Timişoara, care a adoptat-o ca pe o fiică preţuită şi iubită, dar ACASĂ e căsuţa de la poalele dealului din Cornereva, lumea de vis a Mariei, satul cu oameni neasemuiţi, străjuit de dealurile şi stâncile vecinice, cu amurgurile unice pe care le trăia aievea în anii copilăriei şi ai adolescenţei, alături de cei dragi, de care îi este atât de dor, mai ales de scumpii ei părinţi Nicolae şi Maria, şi de cei pe care îi poartă în suflet ca pe o icoană – bunicii Nicolae şi Stana, pe care i-a divinizat, ei fiind cei care i-au dăruit atâta dragoste şi ocrotire, şi deveniţi, acum, lacrimile ei de cântec…

Cornereva, satul cu dor al Mariei, stă sub semnul ceresc al altei Mării a Banatului, celebra Mariana Drăghicescu, născută la Bogâltin, satul de peste deal de cel al Mariei, amândouă Măriile luându-şi anafura cântecului sub streaşina verde a codrului, unde mugetul cerbilor a devenit laitmotiv al doinelor, brâurilor, jocului de doi, ori ardelenelor pe care le-au auzit la şezători, nunţi, botezuri, nedei ori la hora duminicală a satului. Satul i-a fost Mariei leagăn şi dascăl. De la sătenii ei, Maria a învăţat să joace, să cânte, să iubească. De la părinţi a învăţat abecedarul vieţii, să-i respecte pe cei din jur, să pătrundă tainele credinţei creştine, să trăiască în iubire şi pioşenie, să fie OM. Aceleaşi învăţăminte le-a transmis copilului ei drag, Matei, pentru care ea trăieşte fiecare clipă. Continuă să citești

Viaţa ca un cântec: Mihaela Petrovici, un cântec ca un curcubeu

Vizualizari: 2277

Ne hărăzeşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi cu câte ceva din darurile Lui divine, pe care le dăruim, la rândul nostru, celor din jur, bucurându-le sufletele cu stropul de bunătate pe care îl lăsăm să curgă din pocalul sufletului nostru. Harul cântecului, frumuseţea chipului şi nobleţea sufletului sunt atributele unei bănăţence născute în sătucul Drinova timişeană, aşezat pe malul pârâului Valea Sărazului, iar malurile acestuia au devenit locul de joacă al copilăriei Mihaelei. Privindu-i curgerea lină, valurile lui deveneau ca o visare în ochii ei de copil, iar verdele arinilor şi al sălciilor i-au dat infinitul din irişii ochilor ei „nepermis” de frumoşi.

Copilăria Mihaelei a trecut ca un vis, un vis frumos, irepetabil, străjuit de iubiţii ei părinţi Paraschiva şi Mihai, pe care Mihaela îi divinizează în aceeaşi măsură în care o divinizează şi ei pe ea, sentiment pe care părinţii i l-au transmis Mihaelei atunci când ea a devenit mamă, Luca Mihai fiind centrul universului ei, lumina şi raţiunea ei de a trăi. Nopţile nedormite lângă leagănul lui Luca au trezit în sufletul ei de mamă sentimente nebănuite, inspiraţia unor stihuri pe care le-a pus pe note, devenind astfel artă, cântec, bucuria de a trăi.

Visa, copil fiind, să devină dăscăliţă, nebănuind atunci că ea, fătuca cu ochi de culoarea viorelelor, va deveni o voce mare a neamului ei, că va face din numele ei un renume. Apariţia pe scenă a Mihaelei nu este altceva decât o buimăceală pentru auditoriu, acesta neştiind ce să admire întâiaş-dată – frumuseţea chipului, straiele pe care le îmbracă, delicateţea ţinutei, ori impetuozitatea glasului frumos timbrat, catifelat ca o mantie a unei domniţe valahe… Continuă să citești

Luciditatea şi consecinţele picturii Irinei Chesaru

Vizualizari: 1477

Vineri, 26 octombrie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a avut loc vernisajul primei expoziţii personale a Irinei Chesaru. Sub genericul „Luciditate şi consecinţe”, tânăra artistă a adunat pe simezele galeriei 19 tablouri, pictate din 2003 până în prezent. Autoarea lor este din Caransebeş, a terminat Facultatea de Arte Plastice din Timişoara şi l-a avut ca profesor-coordonator pe Viorel Cosor, cel care i-a deschis calea spre o nouă viziune artistică. Continuă să citești

Moromeţii 2, proiecţie de gală la Caransebeş

Vizualizari: 517

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului a pornit într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film şi-a propus să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori. Astfel, joi, 1 noiembrie, Moromeții 2 a avut o proiecție de gală, în prezența unor membri ai echipei, şi la Caransebeș, la Cinema 3D Luna, la eveniment participând reprezentanţi ai administraţiei publice, în frunte cu primarul Felix Borcean, consilieri locali, precum şi mulţi iubitori ai celei de a şaptea arte. Continuă să citești

Veronica Micle, tradusă în Spania de un caransebeşean

Vizualizari: 666

La 129 de ani de la moartea poetei, a văzut lumina tiparului prima traducere în limba spaniolă a operei literară a Veronicăi Micle. Este vorba de 31 de poezii, publicate sub formă de antologie poetică la Ediciones Rilke.

Această editură are în colecţie poeţi clasici precum Paul Valery, Manuel Machado sau Christina Rossetti, Jean Genet, Goethe, Heine sau Holderlin, pe scriitorul al cărui nume îl poartă, Rainer Maria Rilke, iar acum şi pe poeta noastră Veronica Micle.

Responsabilul acestei traduceri este poetul Călin Pamparău, născut la Caransebeş, dar care trăieşte de mulţi ani în Spania şi care, văzând puţinătatea autorilor noştri clasici în ţara sa de adopţie şi în Europa, în general, a decis traducerea operei Veronicăi Micle. Continuă să citești

„Moromeţii ” se întorc la Caransebeş

Vizualizari: 634

Cel mai așteptat film românesc al anului vine și la Cinema 3D Luna din Caransebeş, chiar cu mult înainte de lansarea oficială, din 16 noiembrie. Astfel, miercuri, 31 octombrie, de la orele 11, 14 şi 19, publicul gugulan se poate reîntâlni cu „Moromeții” și cu temele ce au dat viață întâi romanului, apoi filmului, precum dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală și distrugerea spiritului țărănesc.

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, are parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast, acțiunea fiind plasată la doar câțiva ani după cea din primul film. Continuă să citești

Cel dăruit semenilor

Vizualizari: 498

Ioan George Șeitan, dacă soarta nu i-ar fi fost împotrivă, ar fi împlinit zilele acestea 70 de ani. El a fost primul care a urmat caransebeşenilor dedicați scrisului, după anii ’50. Mă refer la generaţia lui George Suru, Sorin Titel, Horia Pătraşcu şi Horia Vasilescu, nume care au înscris Caransebeşul, cu litere mai mult decât vizibile, în geografia literară a României postbelice.

Născut la Caransebeş, în 20 octombrie 1948, după terminarea liceului în oraşul natal urmează Şcoala tehnică de librari „D. Marinescu” din Bucureşti. La început a profesat mai multe meserii: de la hamal în Portul Constanţa, trecând puţin timp ca pedagog, fierar-betonist, tâmplar, fotograf, merceolog, iar ca bibliotecar şi librar s-a dedicat cu totul scrisului, dar și difuzării şi promovării cărţii. Mai întâi membru activ al Cenaclului literar din Caransebeș, iar de la începutul anilor ’70, odată cu mutarea la Reşiţa, membru al Cenaclului „Semenicul”. Fire altruistă, se implică în activităţile cenaclului şi face cunoscute în lumea literelor creaţiile colegilor săi.

Debutează în 1970, în revista „Argeş”, cu poezia „Ninge peste oraşul bătrân”. Un an mai târziu publică volumul „Amforă de stele”, la Editura „Litera”, singura editură privată din România acelor ani.

Abia după mai bine de zece ani reuşeşte să-şi publice următoarea plachetă de poeme – „Manual de sinceritate sau Arta de a vorbi melancolia”, la Editura „Albatros”, din Bucureşti. După alţi 14 ani, când îşi publică versurile în multe din publicaţiile literare din ţară, le adună din nou în volumul „Tunel cu maci sau Biografie relativă”, Editura „Timpul” din Reşiţa. Nu putem să nu amintim prezenţa poeziilor sale în numeroase volume colective, unele antologii cu caracter naţional. Continuă să citești

Traducere