Cât mai costă un loc la căminele de bătrâni



În ultima şedinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au prezentat o informare privind rețeaua de cămine pentru bătrâni din Caraş-Severin.
Conform documentului, Căminul pentru Persoane Vârstnice Sacu are o capacitate de 35 de locuri, în prezent fiind ocupate 27 locuri. Costurile aprobate pentru anul 2023 pentru persoanele dependente sunt de 7.041 lei/lună/beneficiar, pentru cele semidependente de 4.821 lei/lună/beneficiar, iar pentru persoanele independente de 3.633 lei/lună/beneficiar.
Casa pentru Bătrâni „Sf. Treime” aparține Fundației Așezământul Monahal Social Glimboca, cu o capacitate de 60 de locuri, în prezent fiind ocupate 49. Pentru anul în curs, costurile sunt următoarele: persoane dependente – 4.500 lei/lună/beneficiar, persoane semidependente – 3.500 lei/lună/beneficiar, persoane independente – 3.000 lei/lună/beneficiar.
Centrul pentru Adulţi și Bătrâni în Dificultate cu cazare din Oţelu Roşu aparţine Fundaţiei Humanitas PRO DEO şi are o capacitate de 45 de locuri, din care în prezent sunt ocupate 44. Costurile aprobate pentru anul 2023 sunt: persoane dependente – 3.500 lei/lună/beneficiar, persoane semidependente – 3.000 lei/lună/beneficiar, persoane independente – 2.500 lei/lună/beneficiar. (G. Luca)