„Carul cu mere” e pe drum!


Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4, în colaborare cu Primăria municipiului Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru” şi Episcopia Caransebeşului, organizează, în data de 30 octombrie, cea de a V-a ediţie a Festivalului folclor-concurs cu participare internaţională „Gugulan cu car cu mere”.

La festival se pot înscrie preşcolari şi elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, din unităţile şcolare din judeţul Caraş-Severin, precum şi din alte regiuni.

Secţiunile la care pot participa copiii sunt: recitare de poezie în grai, solişti vocali, solişti instrumentişti grupuri vocale, precum şi dansuri populare. Înscrierile se fac până în data de 10 octombrie.

Se vor acorda premiile I, II şi III, precum şi menţiuni, la fiecare secţiune, pe categorii de vârstă: ciclul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

Concursul se va desfăşura la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş. (M. Doman)