Caransebeșul are un nuc… Episcopal!


La două decenii de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Emilian Birdaș, marți, 5 aprilie, la Caransebeș au avut loc o serie de manifestări comemorative. După ce s-au înălțat rugăciuni de către arhierei, preoți și credincioși, pentru cel de-al șaptelea episcop al Eparhiei Caransebeșului,  a fost săvârșită și Slujba Parastasului pentru ierarhul care a reînființat Episcopia Caransebeșului în anul 1994 și a păstorit-o până în 1996, când a trecut în neființă.

În continuare, Marcel Vela, primarul Caransebeșului, alături de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Lucian au plantat un nuc în curtea Episcopiei Caransebeșului, în memoria Preasfințitului Emilian Birdaș.

„Preasfințitul Emilian Birdaș avea obiceiul să scrie, să stea, să primească mireni și preoți, să se sfătuiască despre viitorul Episcopiei sau despre planurile viitoarei Catedrale, sub un nuc. Simbolul nucului și al tradiției continuității în Episcopia Caransebeșului le-am împlinit astăzi, aici, cu bucurie, împreună cu cei trei ierarhi, pentru că Episcopia Caransebeșului își respectă tradițiile”, a declarat Marcel Vela. (Ș. Isac)