Caransebeşul, şi înfrânt, şi depunctat…


caransebes pancota 3

FC Caransebeş 1913 – Şoimii Pâncota 1-2 (0-0)

Cel puţin la Caransebeş, etapa a XVII-a a Ligii a II-a a început într-o notă tristă, pe o vreme mohorâtă, cu un teren desfundat şi cu doar 80 de spectatori în tribunele Stadionului Municipal din Parcul Teiuş. Pentru meciul de sâmbătă, 28 noiembrie, cu Şoimii Pâncota, gazdele aveau ca obiectiv obţinerea primelor trei puncte, după ce în ultimele 11 etape suferiseră doar înfrângeri pe linie. Asta cu atât mai mult cu cât noul antrenor al echipei este Dan Firiţeanu, un cunoscut om de fotbal din zonă, care a venit la Caransebeş tocmai în ideea de a mai redresa, atât cât se poate, situaţia din clasament a gugulanilor, deşi, în condiţiile actuale, când clubul a fost sancţionat cu 14 puncte, asta seamănă mai mult cu o misiune imposibilă.

Pe tot parcursul primei reprize am consemnat o singură fază periculoasă, pe care şi-au trecut-o în cont gazdele, în minutul 23, când Feneş i-a pasat în adâncime lui Lupu, acesta a intrat în careul advers pe partea dreaptă, a şutat puternic de la 14 metri, însă Irimia a reuşit să respingă balonul în corner. În rest, a fost doar un joc de uzură, disputat mai mult la mijlocul terenului, fotbaliştii cheltuindu-şi o mare parte din energie doar pentru a-şi menţine echilibrul pe terenul alunecos. Au fost multe faulturi, asta şi datorită deselor intrări prin alunecare, aproape fiecare intervenţie de acest gen soldându-se cu accidentări, în ambele tabere.

Gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 48, când Suru a executat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral-stânga, dictată după un fault asupra lui Săulescu, şutul său, la colţul lung, derutându-l pe Irimia, care se aştepta ca mingea să fie deviată, însă balonul expediat de mijlocaşul gugulan a poposit în plasa laterală a porţii arădene.

În minutul 51, oaspeţii au fost la un pas de egalare, atunci când Siminic a centrat de pe aripa stângă, iar Issa a pus latul la 10 metri, însă mingea a trecut milimetric pe lângă stâlpul stâng al porţii apărate de Negrilă. Echipa arădeană a mai trecut o dată pe lângă gol în minutul 69, când, în urma unei faze prelungite de atac a oaspeţilor, balonul a ajuns la Pirtea, care, de la 12 metri, a şutat violent, însă Negrilă a reuşit să respingă cu un reflex de zile mari.

În cele din urmă, a venit şi egalarea, în minutul 73, când Dragalina a executat un corner de pe partea stângă, iar Issa s-a înălţat peste adversari şi, de la 10 metri, a trimis cu capul în colţul din dreapta al porţii lui Negrilă. Peste doar 5 minute, tânărul portar caransebeşean a ieşit din nou în evidenţă, când a reuşit să respingă şutul puternic trimis pe jos, de la 10 metri, de Alin Mihai.

Nemulţumiţi cu un singur punct obţinut în această deplasare, oaspeţii au mărit presiunea la poarta gugulană, iar în minutul 87, în urma unei centrări venite de pe dreapta, de la Pirtea, Alin Mihai a pus latul la 8 metri şi a trimis la colţul scurt, stabilind scorul final al partidei.

„Eu problema penalizării clubului nu am cunoscut-o până ieri (vineri, 27 noiembrie – n.r.), şi ea nu aparţine echipei, ci administraţiei. Echipa a câştigat punctele pe teren. Dacă administraţia le pierde aşa… E însă o problemă despre care eu nu pot să vorbesc, datorită faptului că am aflat abia acum despre această situaţie, dar revine sarcina celor care au gestionat până acum echipa, să o rezolve. Dacă e să vorbim despre latura pur metodică a jocului, deoacamdată evaluăm… Sunt doar patru zile de când sunt aici. Din păcate, Liga a II-a e nominalizată ca nivel de performanţă, dar e total diferit aici… Întrebarea de ce echipa, după 40 de minute, se retrage, trebuie pusă celor care au pregătit-o înaintea mea. Jucătorii solicitau ei schimbarea, fiindcă nu mai puteau… Eu voi gestiona echipa de la primăvară încolo, dacă vrem să punem lucrurile la punct, altfel nu… La potenţialul pe care l-am găsit aici, azi ei s-au autodepăşit prin dorinţă şi atitudine, numai că rezervele de energie s-au scurs repede. Ca să-şi revină echipa, în primul rând ar trebui o organizare de nivelul Ligii a II-a. Ca să ai succes, trebuie să fii bine organizat. Mă refer şi la organizarea clubului, şi la unele lucruri care mie mi se par bizare, la Liga a II-a, pentru că e eşalon de performanţă, apoi o evaluare a jucătorilor, pentru că sunt jucători care s-au declarat accidentaţi, dar, după părerea mea, pot să joace, şi nu au avut decât un aport negativ la echipă. După evaluarea lotului, o să vedem dacă există resurse să aducem jucători, să întărim echipa pe anumite zone şi, cu o pregătire serioasă, să atacăm etapele care rămân, să ne jucăm şansa, şi când spun să ne jucăm şansa, spun să jucăm corect, nu aşa cum s-a întâmplat până acum. Înţelegeţi ce vreţi din chestia asta. Eu diger greu înfrângerile şi nu-mi place să spăl rufele altora. Dar exact asta am făcut azi. Când am venit, în afară de locul echipei în clasament, nu ştiam nimic despre ea. N-am făcut decât să constat neputinţă, dezorganizare, atitudine mai lejeră decât în Campionatul judeţean, la unii jucători, deci dacă tragem linie înseamnă că e dezastru la organizare. Dacă ştiam că asta e situaţia, n-aş fi venit la Caransebeş. Eu am venit aici fiindcă m-a rugat preşedintele Consiliului Director, Dan Avram, să vin să-l ajut. M-a luat gura pe dinainte şi am acceptat. Dar mie nu mi-e frică”, a spus antrenorul lui FC Caransebeş, Dan Firiţeanu.

„Partida pe un asemenea teren nu putea să fie decât grea pentru ambele echipe, fiindcă, ca să construieşti, trebuia să fii mai dibaci decât cei de la Barcelona. Noi, care ne bazăm jocul pe construcţie, pe pase repetate, am reuşit doar o parte din prima repriză să facem ceea ce ne-am propus. La puază am fost nemulţumit faţă de evoluţia băieţilor, pentru că aşteptam să dăm gol, fiindcă nu am mai marcat demult în deplasare. Lucrul ăsta s-a întâmplat, însă abia în repriza a doua, atunci când am fost cu cuţitul la os, conduşi, la un moment dat, cu 1-0. E adevărat că am ratat foarte multe ocazii, dar asta nu înseamnă că n-am întâlnit un adversar care, cel puţin din punctul meu de vedere, astăzi a arătat că nu este o echipă care să fie abandonată”, a declarat la conferinţa de presă Ionuţ Popa.

FC Caransebeş 1913: Negrilă, Feneş (min. 66, Negoescu), Bogdanovici, Telecican, Suru, Cârstoiu, Lupu, Săulescu (75, Boldea), M. Ion (88, Imbre), Bona, Stelitano; rezerve: Birăescu,  Stoichiţoiu, La Vecchia, Ţuţul. Antrenor, Dan Firiţeanu.

Şoimii Pâncota: Irimia, Dan, Traore, Dubeştean, Siminic, Danci, Issa, Fuchs (53, A. Mihai), Pirtea, Leucuţa (89, Oprea), Dragalina; rezerve: Sălăjan, Doda, Farcaş, Gîlcă, Cuedan. Antrenor, Ionuţ Popa.

A arbitrat la centru Denis Haidiner (Hunedoara), asistat la cele două linii de Marian Truţă (Sirineasa – Vâlcea) şi Alexandru Mihăilă (Râmnicu-Vâlcea).

Observatori: Ioan Cristea (Bucureşti) şi Constantin Constantinescu (Slatina).

Sorin ROGOZdan firiteanu 1