Caransebeşul îşi vrea milioanele de la CNADNR


În ultima şedinţă de Consiliu local, una dintre cele mai „bogate”, ţinând cont că pe ordinea de zi au fost nu mai puţin de 44 de puncte, aleşii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind demararea procedurilor de recuperare a banilor ce revin administraţiei locale ca despăgubiri pentru terenurile expropriate în vederea realizării Centurii de ocolire a municipiului. Astfel, Consiliul Local va solicita Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Ministerului Transporturilor aceste despăgubiri, care nu au fost acordate, deşi acest lucru trebuia să se întâmple încă din anul 2010, fiind recunoscute şi statuate în documente.

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale trebuia să achite aceste despăgubiri, însă în fiecare an a găsit motive să nu o facă… Ba se repara viaductul, ba nu au avut fonduri suficiente, ba acestea au fost luate la Marile Proiecte… Cred că suma datorată municipiului Caransebeş trebuie alocată în cel mai scurt timp, pentru că şi noi avem proiecte europene, avem cofinanţări, investiţii în buget, şi, în acest context, Consiliul Local a fost de acord să demarăm procedurile pentru recuperarea celor aproape 4 milioane de lei, datorie pe care Statul o are către municipiului Caransebeş”, a spus primarul Marcel Vela, la sfârşitul şedinţei.

Edilul a mai adăugat că administraţia locală s-a comportat elegant, civilizat şi cu înţelegere faţă de CNADNR şi Ministerul Transporturilor, atunci când a transferat gratuit o parte din terenuri în patrimoniul acestui minister, despăgubirile vizând doar suprafeţele care nu au fost transferate, ci expropriate. „Aşteptăm, la rândul nostru, să fim trataţi cu aceeaşi prietenie şi, de asemenea, să avem o bună colaborare cu Ministerul Transporturilor”, a mai spus Marcel Vela.

Sonia BERGER