Caransebeşul, furat pe faţă la Bucureşti


În etapa a X-a, penultima a turului Diviziei A1, disputată sâmbătă, 13 decembrie, Volei Club Banatul Caransebeş a fost la un pas de a realiza o mare surpriză în deplasare, la Dinamo Bucureşti, echipă aflată pe locul trei al clasamentului, cedând, la mare luptă, cu scorul de 3-2. Învăţând din experienţa meciului pierdut pe teren propriu în etapa precedentă, în faţa celor de la SCM U Craiova, când conducerea clubului nu a luat totuşi nicio măsură disciplinară, şi înţelegând ceea ce era de înţeles, băieţii antrenaţi de Dan Banu au arătat sâmbătă altceva, cu atât mai mult cu cât au avut de înfrânt şi un alt adversar, şi i-am numit aici pe cei doi arbitri ai întâlnirii.

Deşi au pierdut primele două seturi, la 19 şi la 21, caransebeşenii au revenit spectaculos şi au restabilit egalitatea, tranşând următoarele două runde la 21 şi 23 în favoarea lor. În setul decisiv, gugulanii au condus cu 9-6, din acel moment „actorii principali” ai partidei devenind cei doi arbitri, care au fluierat doar în favoarea gazdelor, spre nemulţumirea conducerii clubului caransebeşean, în final bucureştenii impunându-se cu 15-12.

Am făcut un joc mai slab în primele două seturi, pe care le-am şi pierdut, însă băieţii au revenit, au dat dovadă de un moral excelent şi au restabilit egalitatea. În setul decisiv, am condus cu 9-6, dar atunci şi-au intrat în rol cei doi arbitri, Ioan Bârsan, din Iaşi, şi Cristian Dumitrescu, din Craiova, care, efectiv, nu ne-au lăsat să câştigăm şi prin deciziile lor au favorizat pe faţă Dinamo Bucureşti. Este păcat că în continuare se arbitrează ţinându-se cont de numele echipelor care joacă, şi nu de ceea ce se întâmplă pe parchet. Am luat legătura cu conducerea Colegiului de Arbitri imediat după meci şi am solicitat ca aceşti doi arbitri să nu mai fluiere pe «Banatul Caransebeş». În ceea ce priveşte echipa noastră, trebuie să câştigăm meciul de acasă, cu Baia Mare, ca să pregătim în linişte returul care va începe în ianuarie şi să ne îndeplinim obiectivul propus la începutul sezonului”, a declarat preşedintele clubului gugulan, Cristian Stepanescu.

La rândul său, după partidă, primarul Marcel Vela ne-a spus: „Dacă şi în volei se fac şmecherii la arbitraj, ca la fotbal, mă întreb sincer dacă merită să mai investim în sport”.

După 10 etape, Volei Club Banatul Caransebeş ocupă locul al XI-lea în clasamentul Diviziei A1, cu opt puncte, în ultima rundă a turului urmând să întâlnească sâmbătă, 20 decembrie, în Sala Polivalentă din Lugoj, pe Ştiinţa Explorări Baia Mare, echipă aflată pe locul opt.

Sorin ROGOZ