Caransebeşeni la mitingul din Piaţa Victoriei


Peste 50.000 de sindicalişti din toată ţara au participat în data de 19 mai, în Piaţa Victoriei din Capitală, la cel mai mare miting din ultimii 20 de ani. Protestatarii au contestat intenţiile guvernului privind aplicarea măsurilor îndreptate împotriva bugetarilor şi pensionarilor. Din judeţul Caraş-Severin, cele cinci mari confederaţii sindicale au deplasat la Bucureşti un număr de 300 de membri, din Caransebeş participând Sindicatul ,,Familia” şi Sindicatul Drumarilor ,,Elie Radu”, ambele aparţinând FGS Familia-AS. (Ş. Isac)

Miercuri, 19 mai, între orele 11 şi 13, în Piaţa Victoriei din Bucureşti s-a desfăşurat un miting la care au participat peste 50.000 de sindicalişti din toată ţara, contestând intenţiile Guvernului, privind aplicarea, prin Scrisoarea de intenţie adresată Fondului Monetar Internaţional, a următoarelor măsuri: reducerea pensiilor cu 15%, reducerea veniturilor bugetare cu 25%, reducerea cu 25% inclusiv a salariului minim pe economie, diminuarea cu 15% a ajutorului de şomaj, impozitarea tichetelor de masă, reducerea masivă a subvenţiilor, în special pentru mediul rural, reducerea masivă a ajutoarelor sociale, renunţarea la programe sociale aflate în derulare, 250.000 de concedieri din sistemul bugetar, închiderea a 200 de spitale şi zeci de şcoli pentru reducerea cheltuielilor, blocarea pensionării anticipate şi limitarea pensionărilor de invaliditate, sărăcirea populaţiei prin impozitarea economiilor personale aflate în depozite bancare, ,,flexibilizarea” Codului Muncii pentru a facilita concedieri masive, considerând că Guvernul transferă soluţiile pentru rezolvarea crizei doar către cele mai sărace pături ale societăţii, în condiţiile în care refuză să-şi modifice stilul de a guverna şi fără a propune niciun fel de soluţii care să ajute ieşirea României din criză.

Ca urmare a acestor măsuri, considerate inacceptabile, cele cinci mari confederaţii sindicale au solicitat redactarea unei noi Scrisori de intenţie către FMI, care să includă amendamentele partenerilor sociali, în urma negocierii cu aceştia, şi care să primească avizul Consiliului Economic şi Social. Principalele măsuri propuse au fost reducerea fondului de salarii cu 25% pe fiecare minister, inclusiv menţinerea a doar două posturi de secretar de stat în fiecare minister, reducerea cheltuielilor din aparatul de stat, blocarea reducerii pensiilor, îngheţarea pensiilor la nivelul actual şi impozitarea acestora gradual, renunţarea la scăderea fondului de salarii la societăţile comerciale cu capital majoritar sau integral de stat, precum şi la regiile autonome, renunţarea la impozitarea tichetelor de masă, care, din punct de vedere economic, ar avea un efect contrar celui scontat, renunţarea la modificarea Codului Muncii şi la rediscutarea contractelor colective de muncă, salariul minim pe economie de 705 lei ca măsură de reducere a evaziunii fiscale, impozitarea salariului în trepte, pe tranşe de venit, măsuri suplimentare care să susţină relansarea economică, în condiţiile în care Memorandumul cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială nu are niciun fel de precizări referitoare la acest aspect. În condiţiile în care măsurile sindicatelor nu vor fi acceptate, cele cinci mari confederaţii sindicale se vor vedea obligate să-şi schimbe obiectivul, unica alternativă care va rămâne fiind demisia actualului guvern, urmând ca viitorul executiv să renegocieze Memorandumul cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.

Din judeţul Caraş-Severin, cele cinci mari confederaţii sindicale – Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia, CSDR şi Confederaţia ,,Meridian” – s-au prezentat la miting cu un număr de 300 de membri, cei peste 100 de delegaţi din CNS ,,Cartel ALFA” fiind conduşi de preşedintele judeţean Marian Apostol. În cadrul acestei Confederaţii, din Caransebeş au participat Sindicatul ,,Familia” – preşedinte Trifu Boca, şi Sindicatul Drumarilor ,,Elie Radu” – lider Ştefan Isac, ambele sindicate aparţinând FGS Familia-AS.

Sindicaliştii de la ,,Elie Radu” şi ,,Familia” din Caransebeş dezaprobă gestul colegilor care au început să danseze ,,Pinguinul”, deoarece consideră că ei s-au aflat în Piaţa Victoriei pentru a împiedica aplicarea măsurilor preconizate a fi luate de guvern şi a-şi cere drepturile legale, şi în niciun caz pentru a face spectacol…

Ştefan ISAC