Campioana rămâne campioană şi în Pipirig


Banatul Caransebeş – Tomis Constanţa 1-3

În etapa a V-a a Diviziei A1 de volei masculin, Banatul Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 8 noiembrie, în Sala Polivalentă din Pipirig, pe CVM Tomis Constanţa, nimeni alta decât campioana en-titre a României. Cei 500 de spectatori au putut urmări un meci extrem de spectaculos, la finalul căruia oaspeţii, la care activează mulţi internaţionali români, sârbi şi bulgari, coordonaţi de Martin Stoev, au plecat cu toate cele trei puncte puse în joc.

După un prim set câştigat de oaspeţi la 21, caransebeşenii au intrat mai bine în joc şi au reuşit, probabil, cel mai bun set din acest început de campionat, administrând un 25-19 campioanei României. A urmat apoi un set la fel de disputat, pe muchie de cuţit, adjudecat în cele din urmă de oaspeţi, cu scorul de 25-23. În setul cu numărul patru, constănţenii nu au mai cedat decât 17 puncte băieţilor antrenaţi de Dan Banu şi şi-au trecut în cont cel de-al cincilea succes din acest sezon, din tot atâtea etape. La final, ambele echipe au fost aplaudate la scenă deschisă pentru spectacolul oferit.

Nu ne aşteptam să avem un meci uşor, am intrat bine în joc, însă gazdele au revenit foarte bine. Pentru noi este bine să întâlnim astfel de adversari care ne întind foarte serios. Cred că am reuşit să gestionăm mai bine situaţiile limită din ultimele două seturi”, a declarat internaţionalul Tomisului, Andrei Laza.

De partea cealaltă, noul antrenor al Banatului, Dan Banu, s-a declarat parţial mulţumit de jocul elevilor săi. „Am avut momente de joc foarte bune în seturile doi şi trei, dar avem aceste sincope în joc, inconstanţă în serviciu şi preluare, iar în anumite momente blocaj ineficient. Mai avem mult de muncit, dar sunt convins că putem urca şi satisface publicul iubitor de volei din Caransebeş. La Piatra Neamţ avem în etapa viitoare un meci foarte important, pe care trebuie să-l câştigăm neapărat, şi ne vom pregăti ca atare”, a spus Dan Banu, antrenorul formaţiei caransebeşene.

Dincolo de înfrângere, meciul a fost un spectacol, iar noi am dovedit că putem ţine piept campioanei României, care vine după un succes răsunător în Champions League. Suntem pe un drum bun, felicit băieţii şi pe noul antrenor, se vede o îmbunătăţire a jocului, o altă strategie, şi cred că vom fi o echipă importantă în acest campionat”, a declarat şi primarul Marcel Vela, prezent în tribuna Sălii Polivalente din Pipirig.

În etapa a VI-a, programată sâmbătă, 15 noiembrie, Volei Club Banatul Caransebeş, care ocupă locul 9 în clasament, va juca în deplasare, la VCM LPS Piatra Neamţ, formaţie aflată pe poziţia a opta în ierarhia Diviziei A1.

Sorin ROGOZ