Caransebeşenii, în finala Teatrului pentru liceeni de la Cluj-Napoca


În perioada 18-24 septembrie, la Cluj se va desfăşura etapa cu numărul 8 a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Liceeni STAGE 18. Zilele trecute, juriul a hotărât care vor fi cele 17 echipe care au trecut de preselecţia la care s-au înscris peste 100 de formaţii şi care se vor întâlni în toamnă la această manifestare, printre ele aflându-se Trupa Masquerade” de la Colegiul Naţional Traian Doda” şi Clubul de Teatru A Fronte” de la Liceul Tehnologic Trandafir Cocârlă” şi Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu”, ambele din Caransebeş.

Trupa „Masquerade” s-a înscris la concurs cu câteva scene din ultimul lor spectacol, Revizorul”, de N.V. Gogol. Formaţia caransebeşeană există de trei ani, timp în care a prezentat publicului şase spectacole, în 10 reprezentații.

Printre cele trei nume aflate pe lista de rezervă pentru acest festival se numără şi Trupa CineMA uitat”, a Liceului Teoretic Clisura Dunării”, din Moldova Nouă. (Ş. Isac)