Bucoşniţa, comuna care derulează proiecte de 4,5 milioane de euro



O vizită la Goleţ şi imaginea lucrărilor de amploare care se desfăşoară aici ne-au făcut să luăm legătura cu Vichente Suru, primarul comunei Bucoşniţa, de care aparţine acest sat.
În momentul de faţă – ne-a spus edilul –, la nivelul comunei se derulează patru proiecte, respectiv reabilitarea DJ 608C Bucoşniţa – Petroşniţa, modernizarea drumurilor comunale şi a străzilor din localitate, proiect finanţat din fonduri europene, extinderea reţelei de apă-canal, cu branşare la nivelul întregii comune, precum şi regularizarea pârâului Goleţ, plus modernizarea drumurilor adiacente. De asemenea, administraţia locală a mai a semnat un contract de finanţare pe fonduri europene pentru un teren de minifotbal în satul Bucoşniţa.
„Eu sunt convins sută la sută că Drumul Judeţean 608C se va finaliza în maximum două luni, lucrările de la Goleţ la fel, termenul este sfârşitul lunii septembrie, şi sperăm ca vremea să ne ajute să le terminăm la timp. Extinderea reţelei de apă-canal nu cred că se va finaliza în cursul acestui an, ci, cel mai probabil, în 2021, pentru că la racorduri se merge puţin mai greu, e vorba de mai multă manoperă. De asemenea, sperăm ca până în toamnă să finalizăm şi terenul de minifotbal. În ceea ce priveşte modernizarea drumurilor comunale şi a străzilor, care se execută pe fonduri europene, lucrările sunt efectuate în proporţie de 50 la sută, urmează să se toarne stratul de asfalt, şi cred că în două, maximum trei luni vor fi finalizate şi acestea”, a spus Vichente Suru.
Primarul a adăugat că administraţia locală mai are depus un proiect care cuprinde toate drumurile şi străzile din comună rămase neasfaltate, plus executarea de rigole şi pavarea trotuarelor în centrul de comună şi în satul aparţinător Petroşniţa. Proiectul – a mai spus Vichente Suru – este depus la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, însă, din păcate, în momentul de faţă acesta este blocat, dar speră că, în viitor, va obţine finanţare pentru implementarea acestuia.
„Pentru Bucoşniţa, am depus la Compania Naţională de Investiţii un memoriu, plus documentaţia necesară, iar în momentul de faţă ne aflăm în faza de achiziţie SF, fiindcă, după ultimele precipitaţii, au fost probleme, s-au surpat malurile, gabioanele, drumul este puţin afectat, şi sperăm să obţinem finanţare pentru a putea să facem o reabilitare cu zid de sprijin din beton, la fel cum este la Goleţ, valoarea investiţiei ridicându-se la peste un milion de euro, fiind vorba de 1.300 de metri lineari de astfel de ziduri. Suma este destul de mare, dar dacă nu vom face acele ziduri cu gabioane, lucrarea nu va rezista”, a adăugat primarul comunei Bucoşniţa.
Vichente Suru estimează că valoarea tuturor acestor proiecte care se derulează în comună se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro.
Edilul a mai vorbit şi despre reabilitarea Căminului cultural din satul aparţinător Petroşniţa, proiectul a fost aprobat de Compania Naţională de Investiţii, şi speră ca până la toamnă să se organizeze licitaţia şi să se treacă efectiv la modernizarea acestuia.
„Mai avem depus proiectul privind 20 de kilometri de drumuri agricole pietruite, cu finanţare din fonduri europene, proiectul a întrunit 93,8 puncte, e eligibil, aşteptăm să vedem dacă, după toate licitaţiile şi lucrările, mai rămân fonduri astfel încât să poată intra la finanţare. Pentru Căminul cultural de la Vălişoara am finalizat studiul de fezabilitate, avem certificatul de urbanism, aşteptăm să vedem de unde putem să obţinem finanţare. Este depus la Compania Naţională de Investiţii, am depus şi pe fonduri europene, dar aşteptăm, pentru că lucrurile se mişcă, totuşi, destul de greu”, a mai spus Vichente Suru.
Bogdan NAUM