Băiatul de aur


La sfârșitul săptămânii trecute, la Drobeta Turnu Severin a avut loc Finala Campionatului Național Individual de Judo – Juniori III, U16, competiție la care au luat parte peste 400 de sportivi, de la 31 de cluburi din țară. La concurs a luat parte și tânărul sportiv Alex Matei, originar din Caransebeș, dar care acum se pregătește la CSM 2007 LPS CSȘ Focșani, la Centrul Olimpic de Excelență, sub îndrumarea lui Sensei Iulian Surlă.

La Drobeta Turnu Severin, Alex Matei, despre ale cărui performanțe ziarul nostru a scris în repetate rânduri, deși are doar 13 ani, a obținut locul I și titlul de Campion Național la U 16, categoria 38 kg, după ce l-a învins în finală pe colegul său de club Amil Neagu, până să ajungă să lupte pentru titlu el reușind să treacă de Mihail Baciu și George Albu, de la Lotul național de copii care se pregătește la Pitești.

Următoarea competiție la care va participa Alex Matei este Finala Campionatului Național U15, care va avea loc în luna aprilie, la Sibiu sau la Bistrița. (S. Rogoz)