Get Adobe Flash player

Artă trei în… una, la muzeul caransebeşean

Vizualizari: 799

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit joi, 15 februarie, vernisajul expoziţiei de artă „Reflexe în Timp”, ce cuprinde pictură contemporană a pictoriţelor Ileana Dragomirescu şi Ioana Mihăescu, precum şi obiecte de ceramică create de Ioana Stepanov. La acest adevărat eveniment cultural au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conducători de instituţii descentralizate din Reşiţa, dar şi locale din Caransebeş, artişti, consilieri locali, cadre didactice, elevi, precum şi iubitori şi pasionaţi de arta culorilor şi a formelor.

În cuvântul de deschidere, Adrian Ardeţ, managerul muzeului, a subliniat importanţa acestui eveniment, după care Ilie Iova, director general în cadrul Consiliului judeţean, a vorbit despre faptul că lumea artelor a fost bine reprezentată, prin această expoziţie, la Caransebeş. „Îl felicit pe Adrian Ardeţ pentru modul în care ştie să organizeze aceste evenimente, are, în fiecare an, o agendă foarte complexă în ceea ce priveşte aceste manifestări, iar Consiliul judeţean îi acordă tot sprijinul privind aceste acţiuni, încercând să le bugeteze”. Ilie Iova a ţinut să-i mulţumească în special Ioanei Stepanov, care a donat întreaga colecţie de obiecte din ceramică muzeului din Caransebeş.

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin, Liubiţa Raichici, prezentă de mai multe ori, în ultimul timp, la manifestările artistice din Caransebeş, le-a spus celor prezenţi că evenimentul de joi, de la muzeu, este una dintre marile bucurii ale vieţii ei. „Cu foarte mulţi ani în urmă, o prietenă m-a întrebat, în calitatea mea de poetă, de ce ţin să fiu prezentă la toate manifestările culturale. I-am răspuns că lacrima de la rugăciune e cea mai frumoasă, e ceea ce se vede în exterior… Tot ceea ce vedem astăzi, aici, expus, a trecut prin fiinţa doamnelor aici de faţă, prin cea mai frumoasă ipostază. Orice artist ştie că finalul nu e întotdeauna identic cu ceea ce şi-a dorit la început. Artiştii, însă, încearcă, iar aici cred că s-a reuşit pe deplin. Sunt oameni care trăiesc atât de intens momentul, încât îl transformă în veşnicie. Dincolo de ce vor spune criticii de artă, eu vreau să adaug că am cunoscut o doamnă care, când vorbeşte despre cânepă, de exemplu, nu plânge, dar îi curg lacrimile, pentru că ea e atât de legată de fiinţa noastră, e ca un fel de piele a noastră, a fost cu noi mii de ani, a fost în leagăn, a fost la nuntă, a fost în mormânt. Doamna Ioana Stepanov, prin gestul ei de a dona muzeului colecţia de ceramică, ne-a îmbogăţit, chiar dacă acum nu suntem conştienţi de asta. Într-o zi însă vom fi”, a spus Liubiţa Raichici.

Încep cu gândul cu care trebuia să termin… Dacă m-ar fi invitat cineva şi mi-ar fi dat posibilitatea să fur o lucrare din această expoziţie, o singură lucrare, aş fi refuzat, pentru că nu aş fi ştiut pe care să o aleg. Adevărul este că ne aflăm în faţa unui veritabil act artistic. Sunt de fapt, aici, trei expoziţii. Este dificil să vorbeşti despre trei artişti plastici în, să zicem, o jumătate sau un sfert de oră. Pe scurt, atunci, am să spun că pe simeza unde sunt lucrările Ioanei Mihăescu se află exprimată feminitatea, delicateţea, înţelegerea, fuga în culoare de la concret spre diafan, şi de undeva, de nicăieri, spre un punct care adună tot. În cealaltă parte, acolo unde sunt tablourile Ilenei Dragomirescu, parcă ai sentimentul că vezi gluma cum se aşterne prin culoare, pe fiecare lucrare culoarea invitându-te, în acelaşi timp, la a medita asupra unui anume element. Timpul trece, culoarea se închide ca şi ton… Sunt exprimări individuale ale fiecărui creator. Acelaşi lucru se întâmplă şi în sala unde sunt expuse obiectele din ceramică ale Ioanei Stepanov. Păşind acolo, am avut un şoc, iar primul meu gând m-a trimis la Gânditorul de la Hamangia. Autorul, bineînţeles, nu-l cunoaştem, dar el şi-a concretizat gândul în poziţia celui sprijinit cu coatele pe genunchi şi cu capul în pumni, privind înainte, spre orizont, unde spera să găsească răspuns la întrebările pe care presupunem că omul şi le-a pus din vremuri ancestrale”, a spus Adrian Stepan. Criticul de artă a adăugat că fiecare dintre lucrări nu este altceva decât o încercare a artistului de a se exprima pe sine, fiecare tablou, fiecare obiect fiind un moment al devenirii, al unui răspuns, al pasului pe care îl face artistul, dăruind din ceea ce gândeşte, din ceea ce are frumos, celor de alături. „Se îmbogăţeşte Caransebeşul cu o colecţie, şi acest oraş, care este şi aşa bogat, prin oamenii lui, o merită. Se îmbogăţeşte Caransebeşul cu fiecare manifestare, şi nu mă opresc decât la ceea ce poate să vadă un străin, în materie de artă plastică, fie şi numai plimbându-se prin galeriile de artă”, a mai adăugat Adrian Stepan.

Artistul plastic Ion Bobeică, din Reşiţa, care o cunoaşte pe Ioana Stepanov, a spus că se aştepta să vadă la Caransebeş altceva, nu ceramica modernă cu care s-a întâlnit. „Ceramica este cea mai veche meserie a minţii omului, aşa cred eu. Prima dată a văzut că pământul amestecat cu apă şi lăsat la soare se întăreşte, apoi a venit şi focul, l-a ars, şi atunci a început să-şi facă vase şi obiecte care aveau o utilitate, fără să se gândească la partea estetică. Apoi a început să coloreze obiectele, care au devenit astfel frumoase. Legând aceste lucruri în timp, mă gândeam că ceramiştii moderni nu mai merg pe latura uzualului, ci fac opera în sine, şi am văzut multe astfel de expoziţii. Mă gândeam, aşadar, că la Caransebeş voi vedea lucrări de ceramică ce mă vor satisface din punct de vedere estetic, dar nu al funcţionalităţii, al uzualului. Nu ştiu ce este cu acele turle de biserici, dar ele sunt foarte frumoase, probabil că fac parte dintr-o comandă primită de artistă, dar îmi place ideea şi dau bine în acest context şi în această clădire”, a spus Ion Bobeică. Artistul a mai făcut o analiză a condiţiei pictorului din România, în comparaţie cu cel din Occident, care are la dispoziţie mult mai multe mijloace de exprimare.

În încheiere, Ioana Mihăescu a explicat cum a luat naştere manifestarea finalizată cu donaţia care va îmbogăţi Caransebeşul cu câteva minunate piese din ceramică, ideea aparţinându-i Ilenei Dragomirescu. Aceasta i-a spus că o prietenă, Ioana Stepanov, doreşte să doneze unui muzeu colecţia ei. „Cum eu ţin foarte mult la aceste locuri, m-am gândit că această colecţie trebuie să rămână la noi, în Caraş. Am vorbit prima oară cu directorul muzeului din Reşiţa, Dumitru Ţeicu, dânsul a fost foarte încântat să o găzduiască, însă, din nefericire, ca urmare a unei probleme de sănătate a domniei-sale, nu am găsit un alt om cu care să stabilesc o relaţie de colaborare administrativă, fiindcă o donaţie nu înseamnă doar actul frumos şi generos de a oferi ceva, în spatele lui stau o sumedenie de hârtii, expertize şi aşa mai departe… Atunci, l-am sunat pe Adrian Ardeţ şi l-am întrebat dacă e de acord ca muzeul caransebeşean să preia această colecţie. Dânsul a fost receptiv, a fost imediat de acord să se implice în acest demers. Atunci, am stabilit împreună cu Ileana Dragomirescu ca acest act să nu fie doar unul administrativ, ci am vrut să punctăm momentul organizând acest eveniment, la care azi sunteţi părtaşi”.

Manifestarea a fost organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Sonia BERGER

Traducere
Ultimele articole