Horoscop


Berbec

Reuşiţi să vă organizaţi şi să fiţi foarte punctual în rezolvarea sarcinilor. Rezervaţi-vă totuşi timp şi pentru partener, fiindcă vă va simţi lipsa dacă vă lăsaţi furat de muncă. Daţi dovadă de creativitate şi intuiţie în viaţa personală. Dacă plănuiaţi să faceţi schimbări în cămin sau să vă implicaţi într-un proiect de anvergură, este recomandat să începeţi chiar acum.

Taur

E cazul să vă oferiţi câteva clipe de linişte şi relaxare alături de persoana iubită. Aveţi grijă la sănătate, pentru că vă pândeşte o stare de disconfort, ceea ce, după atâta stres, era inevitabil. Nu este obligatoriu să cheltuiţi bani pentru a vă simţi bine; invitaţi-vă partenerul de viaţă la o plimbare sau dedicaţi-i week-end-ul. Pe plan profesional veţi avea parte de o realizare care vă va întări moralul.

Gemeni

Implicarea în activităţi sociale vă va permite să vă puneţi în valoare calităţile, dar şi să vă găsiţi adepţi pentru proiectele dv. mai vechi. Vă tentează să ieşiţi la cumpărături pentru a vă satisface unele capricii. N-ar fi exclus nici ca un membru al familiei să aibă nevoie de o sumă de bani care nu vă este tocmai la îndemână. În această perioadă, partenerul vă sprijină în tot ce faceţi.

Rac

Evitaţi discuţiile în contradictoriu sau activităţile în care aveţi nevoie de colaborare. De fapt, ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive, căci aţi putea face greşeli. Aveţi de pus în ordine tot felul de hârtii, ceea ce vă va plictisi peste măsură. Energia de care daţi dovadă în tot ce faceţi va determina o creştere de popularitate în rândul prietenilor şi al colegilor.

Leu

Aveţi de dat nişte bani şi ar fi bine să nu mai amânaţi momentul. Nu este cazul să vă lansaţi în noi activităţi; ar fi bine dacă v-aţi ocupa mai mult de cele pe care le-aţi abandonat în trecut. Evitaţi excesele alimentare, pentru că sunteţi predispus la complicaţii digestive. În această perioadă puteţi să rezolvaţi o problemă sentimentală mai veche, care a revenit în actualitate.

Fecioară

Vă aşteaptă o săptămână destul de bună, căci, orice veţi încerca, veţi reuşi să rezolvaţi. Ar fi bine să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere, căci nu veţi reuşi altceva decât să deterioraţi relaţiile cu cei din jur. O plimbare cu persoana iubită v-ar putea ajuta să uitaţi aceste mici neplăceri. Unul dintre proiectele mai vechi ar putea căpăta contururi reale în aceste zile.   

Balanţă

Cineva aşteaptă veşti de la dv. şi este nemulţumit de întârziere. Un prieten vă va da nişte informaţii care vă convin; nu este însă oportun să le folosiţi acum. Succesul pe care vi-l doriţi este condiţionat de răbdare şi perseverenţă. Dialogul cu cei apropiaţi nu va avea rezultatele aşteptate, prin urmare ar fi bine să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt, cel puţin deocamdată.

Scorpion

Nu vă puteţi plânge de lipsă de energie, dar aveţi tendinţa să vă implicaţi în prea multe activităţi şi nu mai reuşiţi să le şi finalizaţi. Unele dintre problemele cu care vă confruntaţi vi se par greu de depăşit, ceea ce vă face mai pesimist. O zi de odihnă vă va ajuta să vă puneţi pe picioare. În colectiv nu reuşiţi să vă manifestaţi, şi acest lucru vă nemulţumeşte.

Săgetător

Ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive, deoarece relaţia cu cei din jur, dar mai ales cu cei apropiaţi, s-ar putea deteriora. În continuare vă preocupă legătura cu persoana iubită. Aţi dori să o îmbunătăţiţi, dar pentru asta ar trebui să faceţi unele compromisuri. Puteţi încerca, şi veţi vedea că nu este chiar aşa de greu. Situaţia financiară este într-un echilibru fragil, fără prea mari şanse de redresare.

Capricorn

În plan profesional veţi avea unele mici realizări, care vă vor demonstra că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp. Sfaturile rudelor apropiate se vor dovedi inspirate şi ar fi bine să ţineţi cont de ele. În această perioadă veţi avea de făcut faţă şi unor activităţi de rutină, care vă vor cam plictisi, dar nu aveţi nicio şansă să le ocoliţi. S-ar putea să aveţi o mică problemă sentimentală, care însă se va rezolva repede.

Vărsător

Este foarte posibil să aveţi o perioadă ceva mai agitată. Oricum, interesul pentru chestiunile sentimentale va fi peste nivelul obişnuit. Unele nemulţumiri mai vechi ar putea fi rezolvate. Pe cât posibil, încercaţi să daţi dovadă de tact şi de foarte multă răbdare. Unele dintre proiectele pe care le aveţi în plan vor trebui amânate. Nu veţi fi de acord cu toate propunerile pe care vi le face partenerul.

Peşti

Veţi avea posibilitatea să vă puneţi în practică unul dintre proiectele dv. mai vechi. Relaţia cu partenerul s-ar putea deteriora şi ar fi bine să vă manifestaţi cu prudenţă. Dacă aveţi o suferinţă cronică, n-ar fi rău să faceţi o vizită la medic, măcar pentru un control de rutină. Capacitatea de a face conexiuni rapide va fi excelentă, aşa că aveţi succes în toate activităţile intelectuale.