Armata şi-a ţinut ziua la Caransebeş



La Caransebeş, Ziua Armatei Române a fost sărbătorită miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 11, când la Catedrala Episcopală a fost oficiată o slujbă religioasă de pomenire a eroilor români.
La ora 12, în Parcul „General Ioan Dragalina”, în mijlocul căruia se află statuia eroului caransebeşean din Primul Război Mondial, au avut loc depuneri de coroane, momernt la care au participat reprezentanţi ai Episcopiei, ai Parlamentului României, ai autorităţilor judeţene, din partea administraţiei locale fiind prezenţi primarul Felix Borcean şi administratorul public Florin Bogdea.
De la ora 12.30, în sala de spectacole a Cercului Militar a avut loc lansarea albumului de fotografii „Corespondent de război”, al jurnalistului reşiţean Mario Balint, urmată de un program de cântece patriotice şi de unul folcloric, susţinut de îndrăgita interpretă Ramona Viţa şi de formaţia „Virtuozii Semenicului”.
Acţiunea a fost organizată de Garnizoana şi Cercul Militar Caransebeş.
Bogdan NAUM