Armă și muniție confiscate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Caransebeș



Polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au efectuat astăzi o percheziție domiciliară la adresa unui bărbat din Caraș-Severin, bănuit de contrabandă calificată cu arme. În urma activității a fost găsită și ridicată o armă neletală supusă autorizării ce ar fi fost deținută ilegal.
Din cercetări, a rezultat că arma ar fi fost achiziționată din Bulgaria și introdusă în țară fără drept, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Arma neletală, supusă autorizării, și cele 43 de cartușe descoperite, din care 40 letale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicat. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Bogdan NAUM

Lasă un comentariu