Apariții editoriale în aprilie


carteÎn luna aprilie, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae a apărut volumul de teatru „În colivie“, al scriitoarei Ana-Cristina Popescu, din Caransebeş. Cartea cuprinde șaisprezece piese de teatru care pornesc de la același mesaj, dorința de libertate.

Omul, prin însăși natura sa, este o ființă liberă, a fost creat să fie o făptură liberă, din acestă cauză, de câte ori se împiedică de câte un bolovan, strigă după libertate, aleargă după ea, dar e atât de obosit, de orb, că adesea nu îi zărește chipul. Ana-Cristina Popescu a arătat acest lucru, neputința ființei omenești de a se elibera din firele de mătase ale pânzei întunecoase a închisorii, prin piese precum „Păianjenul“, „Oglinda“, „Gustând din măr“, „Punctul“, „Roata“ etc.carte

Titlul volumului sugerează elementul în care omul s-a înlănțuit singur datorită unor complexe, fobii. Înțelegem acest lucru și mai bine lecturând piesa de teatru „Râme, melci, viermi, șerpi“, sau „De ce se ofilesc florile când le ating?“.

Moravurile societății și încercarea de a evada departe de noroiul lor sunt înfățișate în piese precum „Mocirla“ sau „Arhiva“.

Tot în aprilie, și tot la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, a apărut și volumul „Mozaic“, un auxiliar didactic de limba și literatura română pentru gimnaziu, autori Ana-Cristina Popescu și Simona Petronela Mîțu.

Ion TURNEA