Apă la cişmele, la Sacu


Recent, în comuna Sacu a fost finalizat proiectul cu finanţare europeană, în valoare de 2,5 milioane de euro, demarat în urmă cu patru ani, astfel că la cişmelele de pe străzile localităţii curge, în sfârşit, apă. Pe lângă alimentarea cu apă a comunei, proiectul mai prevedea şi amenajarea reţelelor de canalizare, cu staţii de tratare şi epurare a apei. Tot în cadrul acestuia au mai fost prevăzute fonduri pentru reabilitarea şi dotarea Căminului cultural din comună, dar şi pentru asfaltarea a trei tronsoane de drum în satul Tincova. În momentul de faţă, locuitorii comunei nu pot folosi apa, deoarece se fac ultimele verificări tehnice, dar odată încheiate probele, ei se vor putea bucura de această investiţie a administraţiei locale. (S. Berger)