Nume şi porecle bănăţene


Ce înseamnă numele, ce provenienţă şi ce mesaj are, sunt întrebările care dintotdeauna au cerut un răspuns al cercetătorilor de onomastică.

S-a crezut că numele are o putere magică şi că poate să-l protejeze pe cel care îl poartă, să-i dăruiască fericire, sănătate şi frumuseţe.

Trăind în colectivitate, oamenii au simţit dintotdeauna nevoia de a comunica între ei. Atâta timp cât cel despre care se vorbea era prezent, el putea fi desemnat într-un anumit fel şi fără a avea un nume propriu-zis. Dar atunci când cel pus în discuţie era absent, era indispensabil ca el să fie diferenţiat printr-un semn oarecare de ceilalţi. Prin urmare, s-a ivit imediat nevoia ca fiecare persoană să aibă un nume. Numele este cel dintâi cadou pe care îl primeşte copilul la pragul vieţii, cu el trăieşte şi îl poartă ca pe un talisman, îl păstrează şi la urmă, când se termină viaţa pe acest pământ, numele este acela care rămâne ca ultimă amintire pentru cei care au rămas să trăiască şi este cioplit în piatră, să mărturisească secole întregi că pe pământ a existat o fiinţă umană.

Cercetând numele personale în zona Văii Bistrei şi în special în localitatea Rusca Montană, am întâlnit unele nume vechi, pe care astăzi le auzim mai puţin, dar şi o mulţime de nume noi, care nu sunt specifice mediului rural, nume care poartă o semnificaţie a vieţii de astăzi, moderne, cu o mare influenţă a numelor străine.

Cele dintâi matricole bisericeşti din Rusca Montană s-au purtat în limba slavonă veche. În secolul XIX, subliniem că majoritatea numelor sunt de provenienţă greacă sau latină. Dintre acestea, amintim câteva:

Vasile – de origine greacă, de la cuvântul Basileus („rege, conducător”). Acest nume este strâns înrudit cu cuvântul biserică – grecescul Basilike, latinescul Basilica.

Gheorghe sau George. Este unul dintre cele mai răspândite şi frecvente nume de persoane masculine, nu numai la români, ci şi la celelalte popoare de pe continent. Este de origine greacă, de la cuvântul Georgos, ce înseamnă agricultor.

Olimpiada – tot de origine greacă, după Muntele Olimp, derivat al numelui Olimpia.

Ion, de altfel cel mai frecvent nume la români şi în zona cercetată. Provine de la numele ebraic Iohanen, de la cuvântul hanan, ceea ce înseamnă a face favoare, a te îndura de cineva. Astăzi întâlnim derivatele acestui nume: Nelu, Ionel, Ioniţă, Ionuţ.

Tudor este un nume întâlnit la bulgari, la români fiind mai frecvent numele Todor. Provine de la greci, Theodoros, care se încadrează într-o bogată familie de nume teoforice compuse cu tema lui Theos – „Zeu”. La fel, mai târziu, întâlnim derivatul Doru.

Nicolae – nume de origine greacă, Nicolaos, de la substantivul nike, ceea ce înseamnă victorie.

Valeriu – nume de origine latină, cuvântul valere însemnând „a fi puternic”. Este înrudit cu numele Valentin, care apare în a doua jumătate de secolului XX.

Nume feminine:

Ana – din ebraica Hannah, de la verbul ebraic hana – „a avea milă, a binevoi”. La români a ajuns prin intermediul slavilor.

Maria – cel mai frecvent nume feminin mondial.

În această perioadă am mai întâlnit nume ca: Dumitru, Matei, Pavel, Simion, Traian etc.

În secolul XX apar nume noi: Florica, Sabina, Aurica, Cornelia, Liliana etc., sau Aurel, Adrian, Viorel, Dorel, Daniel, Valentin, Marinel, Marin etc.

De o mare diversitate semantică şi reprezentând contribuţia lexicală specifică în îmbogăţirea ansamblului de nume de persoane, aceste nume sunt de obicei grupate după semnificaţie şi intenţia denominativă, în determinări de tip social, economic sau cultural, şi porecle.

Cele dintâi, la care ne oprim în acest articol, sunt la origine calificative referitoare la condiţia socială, economică, profesională, civilă, militară, religioasă ori familială a individului, adică nume de meserii, profesii şi ocupaţii, nume de funcţii şi servicii, de titluri şi grade ierarhice, nume de rudenie.

Cele mai numeroase, variate şi cu răspândire generală sunt numele de meserii, al căror uz antroponimic este o veche manieră de desemnare personală, întâlnită la greci şi romani. Printre cele mai cunoscute este grecescul Georgios şi sinonimul său latinesc agricultor (lucrător al pământului). Dintre acestea, frecvente ca nume de familie sunt în română numele de meserii specifice mediului rural (domeniul agricol, al creşterii animalelor etc.): Bouariu (Boariu), corespondentul lui Boyer, Căpraru (în franceză Chevrier), Olaru (Ollero în spaniolă), Moraru (Muraro în italiană), Păcuraru (păstor), Faur (sinonim cu noul Fieraru, ori cu Lefevre în fraceză, Fabbro şi Ferrari în italiană), Cărbunaru (Charboner în franceză, Carbonaro în italiană) etc.

Arhaismele abundă în seria numelor de funcţii (publice, militare, ecleziastice) şi de servicii: Armaş, Banu, Popa, Spătaru, Vornicu etc.

La Rusca Montană am întâlnit porecle mai deosebite: Ştaieru (veniţi din Ştaierdorf), Curtu (om de statură mică), Ciutură (de la găleata fântânii), Purcărete (păzitor de porci), Croncanu (de la corb regesc), Pricină (om pricinaş), Ledăru (Leder, în germană – argăsitor de piei), Piharu (vânzător în piaţă), Birişu (cărăuş, cociş) etc.

Aceasta ar fi doar o parte a numelor de persoane şi porecle din zona Văii Bistrei, şi în special de la Rusca Montană.

Doinel PUIU MĂRGINEANU