Horoscop


Berbec

Mintea dv. se dovedeşte a fi deosebit de eficientă, ceea ce vă va ajuta în tot ce doriţi să întreprindeţi. Aţi putea iniţia o activitate mai deosebită; rezultatul nu se va lăsa prea mult aşteptat. Din păcate, banii nu vă vor rămâne prea mult în buzunar. Veţi face şi cheltuieli pentru sufletul dv., ceea ce vă va ajuta să vă îmbunătăţiţi starea de spirit. O bună parte a timpului liber o dedicaţi partenerului.

Taur

La începutul săptămânii viitoare este posibil să aveţi parte de un câştig ce vă va permite să vă echilibraţi pentru un timp situaţia financiară. În cazul în care doriţi să cumpăraţi un obiect mai scump, consultaţi-vă cu partenerul. Energia mentală atinge cote maxime, astfel încât aţi putea face faţă cu succes unor activităţi intelectuale sau aţi putea lua decizii în unele probleme delicate.

Gemeni

Sunteţi foarte nerăbdător să finalizaţi un lucru important, însă ar fi de dorit să mai amânaţi acţiunea câteva zile, până când conjunctura astrală vă va fi favorabilă. Fiţi atent la detalii, în tot ce faceţi, dacă doriţi să aveţi succes. Persoana iubită are nevoie de mai multă tandreţe. Cineva din familie va avea o realizare. Cei din jur vă apreciază, dar nu sunt dispuşi să vă acorde sprijinul de care aveţi nevoie.

Rac

Este posibil să vi se propună o colaborare care vă va trezi interesul, dar nu vă grăbiţi să daţi un răspuns. N-ar fi rău să ţineţi cont de sfaturile prietenilor. În sfera relaţiilor sociale, este posibil să se producă unele mici schimbări; nu trebuie să aveţi emoţii, căci până la urmă vă vor avantaja. Nişte bani vă vor intra în buzunar, ceea ce va contribui la echilibrarea bugetului familiei.

Leu

Conjunctura generală vă favorizează în mod special, aşa că vă puteţi implica în tot felul de activităţi. Din punct de vedere mental, randamentul dv. este la limita superioară. Un examen sau o sarcină de serviciu ar putea fi depăşite cu brio. Chiar şi deciziile pe care le veţi lua în problemele mai delicate se vor dovedi inspirate. Cei din jur nu mai prididesc să vă ceară ajutorul.

Fecioară

La serviciu sunteţi oarecum iritat şi riscaţi să vorbiţi fără să vă cântăriţi cuvintele. Dacă şeful vă spune ceva ce nu vă prea convine, evitaţi să faceţi vreun comentariu; sunteţi puţin nervos şi ar rezulta o controversă obositoare pentru ambele părţi. O discuţie cu cineva din familie vă va face să vă gândiţi la alte probleme, mai serioase. Un proiect mai vechi ar putea prinde viaţă.

Balanţă

Energia dv. este la limita superioară, aşa că veţi putea susţine o discuţie mai serioasă cu persoana iubită. Ar fi un bun prilej şi pentru a pune la punct unele lucruri care vă nemulţumesc. În ceea ce priveşte serviciul, ar fi de dorit să nu vă implicaţi în mai multe activităţi decât cele din fişa postului, deoarece riscaţi să vă epuizaţi din punct de vedere mental.

Scorpion

Vi se pare că persoana iubită cere cam multe de la dv., dar nu este cazul să vă exprimaţi nemulţumirile. Un drum pe care îl veţi face la începutul perioadei vă va permite să îmbinaţi utilul cu plăcutul. O cunoştinţă vă va da nişte informaţii ce se vor dovedi interesante. Nu vă grăbiţi să le folosiţi, mai ales că aveţi şi aşa destul de multe activităţi casnice în week-end.

Săgetator

Veţi ajunge în centrul atenţiei anturajului apropiat, ceea ce vă va permite să treceţi mai uşor peste frecuşurile cotidiene. Aţi putea, cu această ocazie, să faceţi şi o cucerire, dar este bine să ştiţi că nu e momentul cel mai potrivit pentru schimbări majore în viaţa dv. sentimentală. Cel mai bine ar fi să lăsaţi lucrurile să evolueze de la sine şi vă veţi simţi mai în siguranţă.

Capricorn

Sunteţi mai impulsiv şi aveţi tendinţa de a vă implica în tot felul de acţiuni fără să vă gândiţi prea mult. Sentimentele dv. vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi nervozitatea, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia. Este bine să ştiţi că va trebui să faceţi faţă unor situaţii mai dificile săptămâna viitoare. Partenerul ar putea avea o realizare care vă va bucura.

Vărsător

În această perioadă dispuneţi de un exces de energie fizică, pe care vi-l puteţi distribui spre domenii dintre cele mai diverse. Sunteţi foarte interesat de tot ce se întâmplă la serviciu, dar nu reuşiţi să vă concentraţi în detaliu la ce aveţi de făcut. Ar fi bine dacă aţi apela la sprijinul celor apropiaţi, măcar pentru a vă sfătui în privinţa deciziilor pe care urmează să le luaţi.

Peşti

Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile colegilor de serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar nu are de ce să vă deranjeze asta, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi probleme personale. În relaţia de cuplu, este posibil să vă confruntaţi cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură şi cariera profesională.