82 de Cetăţeni pentru Caransebeş


Incă 82 de tineri din Caransebeş au primit vineri, 23 septembrie, Diploma de „Cetăţean al Caransebeşului”. De această dată, în Aula Primăriei au fost prezenţi cei născuţi în trimestrul III al anului 1993. Diplomele au fost înmânate de primarul Ion-Marcel Vela, care le-a spus tinerilor că pot obţine tot ceea ce îşi doresc în viaţă, numai să aibă voinţă. ,,A devenit un obicei să marcăm împlinirea vârstei majoratului, pentru toţi cei care, odată cu împlinirea celor 18 ani, devin cetăţeni conştienţi de responsabilităţile vieţii. Sunt convins că părinţii voştri şi oraşul Caransebeş se vor mândri cu voi, şi, tocmai de aceea, noi, ca reprezentanţi ai cetăţenilor municipiului, vă felicităm!”, le-a spus primarul. La rândul lor, tinerii s-au bucurat de această întâlnire cu edilul caransebeşean, spunând că acest titlu e o onoare, dar, în acelaşi timp, îi face responsabili în deciziile pe care le vor lua pe viitor. (C. Senco)