5 milioane de români şi 500.000 de gospodării vor beneficia de Legea consumatorului vulnerabil



Zilele trecute, Legea consumatorului vulnerabil, inițiată de liberali, a fost adoptată de Parlament. Măsurile de sprijin intră în vigoare de la 1 noiembrie și vizează 5 milioane de persoane și 500.000 de gospodării.
Deputații PNL de Caraș-Severin Jaro Marșalic și Dumitru Rujan au votat Proiectul cu prioritate zero al PNL privind protecţia consumatorului de energie vulnerabil, care a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional.
Din estimarea Guvernului, aproximativ 500.000 de gospodării vor beneficia de prevederile legii şi aproximativ 5 milioane de persoane cu venituri sub nivelul câştigului salarial mediu brut.
Măsurile de protecţie socială, financiare (subvenţii) şi non-financiare (acces şi conectare la sursele de energie) intră în vigoare de la 1 noiembrie, asigurând sprijinul pentru populaţie chiar din acest sezon rece, am fost informaţi de Departamentul Comunicare al PNL Caraş-Severin.
Legea definește patru categorii de consumatori vulnerabili care urmează să beneficieze de măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura nevoile energetice minimale, astfel: din motive de venit, din motive de vârstă (pensionarii), din motive de sănătate (cei care au nevoie de aparate medicale electrice pentru a rămâne în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, au probleme psihice, deficiențe locomotorii, de vedere sau de auz), sau ca urmare a faptului că au gospodării în zone izolate (situate în afara localităților și neconectate la rețelele de utilități, iar locatarii se încadrează și în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de venit).
Consumatorii vulnerabili din motive de venit sunt cei cu venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor, și de 2.053 lei în cazul persoanelor singure. Aceste limite de venit vor fi actualizate prin hotărâre de Guvern.
Principalele măsuri de sprijin financiar constau în ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și în suplimentul pentru energie, acesta din urmă acordat pe toată perioada anului.
Ajutoarele de încălzire se acordă pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, cu gaze naturale, cu energie electrică sau cu combustibili solizi sau lichizi, se mai arată în comunicatul PNL.
Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală sunt de cel puțin 250 de lei/lună pentru gaze naturale, 500 de lei pentru energie electrică și 320 de lei pentru combustibili solizi și petrolieri. Acestea vor fi actualizate prin hotărâre a Guvernului.
„Măsurile non-financiare sunt: facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale, inclusiv interzicerea deconectării de la sursele de energie pentru anumite categorii de consumatori vulnerabili, precum şi consilierea şi informarea transparentă şi accesibilă a populaţiei cu privire la sursele de energie, costuri şi proceduri de acces la acestea.
Beneficiile cuprinse în această lege vin la pachet cu alte măsuri de sprijin pe care PNL le are în vedere pentru consumatorii casnici vulnerabili, dar și pentru companiile afectate de creșterile prețurilor la energie”, mai informează Departamentul Comunicare al PNL Caraș-Severin.
Bianca METEŞ