Horoscop


Berbec

Puteţi să vă puneţi în practică planurile de ascensiune socială. De asemenea, sunt favorizate şi relaţiile cu colaboratorii. Vă recomandăm să profitaţi din plin de această perioadă, dar să nu forţaţi nota. Puteţi să vă bazaţi pe intuiţie. Relaţiile cu partenerul de viaţă sunt foarte bune, dar trebuie să aveţi mai mult tact. S-ar putea să fiţi mult mai sensibil şi să nu vă simţiţi în formă.

Taur

Sunteţi într-o formă intelectuală deosebită şi aveţi şanse mari de reuşită pe plan social şi sentimental. Este o săptămână favorabilă contactelor cu persoane importante şi comunicării. Deciziile pe care le luaţi în privinţa relaţiilor parteneriale sunt corecte şi vă vor aduce satisfacţii. Ar trebui să nu mai faceţi atâta efort, pentru că trebuie să vă mai şi odihniţi din când în când.
Gemeni

Sunteţi foarte bine-dispus şi aveţi ocazia să luaţi o decizie importantă cu privire la problemele financiare ale familiei. Puteţi aborda teme serioase şi reuşiţi să terminaţi lucrări începute cu mult timp în urmă. Este o perioadă favorabilă comunicării cu persoanele mai în vârstă. S-ar putea să aveţi de făcut câteva drumuri scurte, în interes de serviciu, spre nemulţumirea partenerului de viaţă.

Rac

Situaţiile prin care aţi trecut în ultimele zile v-au adus la limita răbdării. Va trebui să luaţi unele decizii şi, chiar dacă nu vor fi dintre cele importante, nu vă va fi uşor. Nu trebuie să vă aşteptaţi la sprijinul superiorilor ierarhici, ci încercaţi să faceţi totul de unul singur şi, până la urmă, veţi reuşi să vă remarcaţi. În anturajul apropiat vor fi tot felul de neînţelegeri şi ar fi bine să nu vă implicaţi.

Leu

Popularitatea dv. în rândul persoanelor de sex opus va creşte simţitor, dar acest lucru ar putea determina gelozia partenerului. În cazul în care doriţi să vă implicaţi într-o activitate nouă, mare atenţie, căci aţi putea avea parte de o situaţie mai puţin plăcută. Fie colegii de serviciu nu vă vor sprijini, fie veţi avea probleme cu partenerul. Din punct de vedere financiar, totul este în regulă.

Fecioară

Pe cât posibil, nu iniţiaţi activităţi noi, ci încercaţi să le finalizaţi pe cele pe care deja le-aţi început. N-ar fi exclus să aveţi tot felul de discuţii cu partenerul de viaţă, legate de modul în care înţelegeţi să cheltuiţi banii. Cel mai bine ar fi să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt. Unul dintre colegi v-ar putea ajuta să vă puneţi în practică unul din proiectele mai vechi.  

Balanţă

Nu este momentul să faceţi schimbări majore în viaţa sentimentală. Nemulţumirile se vor atenua dacă îi veţi arăta mai multă răbdare şi înţelegere partenerului. Comoditatea de care daţi dovadă vă poate crea unele probleme în relaţiile profesionale. Unul dintre proiectele mai vechi ar putea fi pus în practică, mai ales că şi colegii vor fi dispuşi să vă dea o mână de ajutor. 
Scorpion

Interesul pe care îl manifestaţi pentru relaţia cu cei din anturajul apropiat este în continuare mare, ceea ce vă permite să petreceţi în mod plăcut timpul liber. Farmecul personal vă va da ocazia să vă remarcaţi şi în rândul persoanelor de sex opus, iar asta ar putea genera reproşuri din partea persoanei iubite. Mare atenţie şi la bani, deoarece ar putea să apară o surpriză mai puţin plăcută.

Săgetător

Familia vă va da un sprijin substanţial în ceea ce doriţi să întreprindeţi. Activităţile comerciale sunt avantajoase, cu condiţia să nu vă cramponaţi de soluţiile clasice. În ceea ce priveşte activităţile profesionale, este posibil să aveţi unele realizări, dar nu la nivelul aşteptărilor. Veţi avea mult de lucru, dar nu veţi reuşi să finalizaţi chiar tot ce v-aţi propus. Este nevoie de mai multă insistenţă. 

Capricorn

Vă frământă o chestiune de familie, căreia simţiţi că nu-i găsiţi rezolvarea. Dacă o veţi discuta cu rudele apropiate, vă veţi lămuri şi chiar vă veţi mai linişti. În familie este posibil să apară o nouă urgenţă. Drumurile pe care le veţi face vă vor aduce şi un mic câştig. În general, colaborarea cu cei din jur se va dovedi inspirată, indiferent că este vorba de bani sau de proiecte pentru timpul liber.

Vărsător

Comunicarea cu cei din jur evoluează ceva mai bine, ceea ce vă va permite să aflaţi lucruri interesante, dar şi să vă faceţi noi prieteni. Încercaţi totuşi să fiţi atent la ceea ce spuneţi, căci riscaţi să faceţi nişte afirmaţii care vor genera discuţii aprinse, obositoare. Dacă demaraţi o nouă activitate, înarmaţi-vă cu răbdare, căci rezultatele se vor vedea abia după un timp.

Peşti

Vă agitaţi exagerat şi fără niciun rost. Sunteţi oarecum nemulţumit de faptul că se mizează prea mult pe efortul dv. în gospodărie, dar aveţi tendinţa de a exagera. Nu încercaţi să întreprindeţi activităţi deosebite, deoarece sunteţi uşor bulversat şi aţi încurca mult mai rău lucrurile. În definitiv, nu aveţi nimic atât de urgent pe ordinea de zi încât să nu mai poată aştepta până se liniştesc apele.