Arhive zilnice: 01/08/2019


Istoria locală, în şcolile caransebeşene?

Recenta lansare a cărţii „Oraşul Caransebeş în anul dezrobirii sale: 1919”, de Constantin Brătescu, le-a dat prilejul celor prezenţi la eveniment să vorbească despre un subiect, de altfel, nu lipsit de interes, şi anume, studierea, în şcoli, a istoriei locale. Directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, Ioan Cojocariu, […]


Caransebeşul, la sfârşitul unei lumi şi începutul alteia

În organizarea Primăriei Caransebeş, a Casei de Cultură „George Suru” şi a Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, marţi, 23 iulie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a avut loc vernisajul expoziţiei documentare „De la administraţia austro-ungară, la cea românească”. La manifestare au luat parte istorici, oameni de cultură, militari, […]


Zece zile de frumuseţi subpământene la Constantin Daicoviciu

În perioada 5-14 iulie, a avut loc cea de a cincea ediţie a Taberei de speologie în zona Constantin Daicoviciu, Peştere, Maciova, iniţiată de către Florin Petru Horak, de la Clubul Speologic Prusik Timişoara, în colaborare cu Ocolul Silvic Caransebeş, reprezentat de Cornel Florescu, Primăria comunei Constantin Daicoviciu, primar Daniel […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor 1

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 13-15 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, caş de oaie – 20-22 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea […]


Horoscop

Berbec Activităţile extraprofesionale pe care le aveţi în program vor fi date peste cap de un eveniment oarecum neaşteptat. Relaţia cu persoana iubită nu vă mulţumeşte, dar nici nu este cazul să-i faceţi reproşuri. Banii pe care îi aşteptaţi vă vor parveni cu oarecare întârziere. Proiectele dv. ar putea avea […]


File de calendar

1 august: 1945 – S-a născut Tudor Gheorghe, actor şi cantautor; 1952 – S-a născut Horaţiu Mălăele, actor de teatru şi film; 1977 – Greva generală a minerilor din Valea Jiului, când 30.000 de oameni au blocat exploatările şi au cerut să discute numai cu Nicolae Ceauşescu. 2 august: 1921 […]


Anne-Marie l-a adus din nou pe Adrian Păunescu la Caransebeş

În perioada 19-21 iulie, la Craiova a avut loc Festivalul Internațional „Adrian Păunescu”, manifestare ajunsă la cea de a VII-a ediţie. Festivalul s-a desfăşurat pe două secţiuni, muzică și poezie, juriul, alcătuit din Ana-Maria Păunescu, Andrei Păunescu, Cristian Buică și Victor Socaciu, acordând premiul al II-lea, la Secțiunea muzică folk, […]


Asociaţia pompierilor voluntari şi mişcarea sportivă din Caransebeş, în perioada 1865-1919

Una dintre primele Reuniuni de pompieri voluntari din Banat a fost şi cea din Caransebeş, înfiinţată în anul 1873. La 12 decembrie 1873, Primăria oraşului Caransebeş cerea Ministerului de Interne din Budapesta să aprobe statutele reuniunii din localitate, deoarece a avut loc Adunarea de constituire, fiind alese şi organele de […]