Arhive zilnice: 13/07/2017


File de calendar

13 iulie: 1930 – Primul Campionat Mondial de Fotbal a fost organizat la Montevideo, în Uruguay; 1942 – S-a născut Harrison Ford, actor american; 2011 – A decedat Cornel Fugaru, solist şi compozitor de muzică uşoară (n. 1940). 14 iulie: 1789 – Căderea Bastiliei a marcat începutul Revoluţiei franceze; 1967 – A […]


Sinagoga… clasică

Duminică, 16 iulie, de la ora 19, la Sinagoga Neologă „Beith El” din Caransebeş va avea loc un concert de muzică clasică susţinut de baritonul Constantin Traşcă, acompaniat la vioară de Adrian Pipaş, şi de Alexandru Petria, la orgă. Manifestarea, la care intrarea va fi liberă, este organizată de Primăria […]


Dublă sărbătoare la Catedrală

Joi, 20 iulie, se va sărbători Hramul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş şi va avea loc o slujbă de pomenire a Regelui Ferdinand I Întregitorul, la 90 de ani de la trecerea acestuia în veşnicie (1927-2017). Cel de-al doilea hram al Catedralei episcopale din Caransebeş este sărbătoarea Sfântul Prooroc Ilie […]


Au mai rămas fonduri europene pentru IMM-uri, în Regiunea Vest

IMM-urile din Regiunea Vest care vor să acceseze fonduri nerambursabile pentru a-şi dezvolta activitatea mai pot să depună proiecte spre finanţare până în data de 30 august a.c., la ora 12, în cadrul Priorităţii de investiţii 2.2 „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţii avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor” a Regio-Programului […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş practică următoarele preţuri: brânză dulce – 10-12 lei/kg, urdă – 6-8 lei/kg, caş de oaie – 18-20 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea de vacă – 12-15 lei/kg, brânză proaspătă […]


Recoltarea cerealelor păioase şi igienizarea terenurilor arabile

În perioada campaniei agricole de vară şi, în special, pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, creşte riscul de incendiu atât la lanuri, cât şi la depozitele de cereale şi furaje. Ţinând cont de consecinţele dezastruoase pe care le pot avea incendiile asupra mediului, vieţii şi bunurilor, informăm proprietarii […]