10 Poliţii Rurale în Caraş-Severin


La nivelul judeţului Caraş-Severin funcţionează 10 secţii de Poliţie Rurală, care includ toate fostele Posturi de poliţie comunale. Activitatea Poliţiei Române în mediul rural este axată pe menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza comunelor, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, precum şi desfăşurarea activităţilor de urmărire penală privind infracţiunile date în competenţă.

Secţia de Poliţie Rurală este structura care coordonează activitatea mai multor Posturi de poliţie comunală, grupate în funcţie de situaţia operativă, întinderea şi configuraţia teritoriului, iar, după principiul arondării, acestea se prezintă astfel:

Municipiul Reşiţa – Secţia Poliţie Rurală Reşiţa, Oraşul Bocşa – Secţia Poliţie Rurală Bocşa; Municipiul Caransebeş – Secţia Poliţie Rurală Caransebeş şi Secţia Poliţie Rurală Teregova; Oraşul Oţelu Roşu – Secţia Poliţie Rurală Oţelu Roşu; Staţiunea Băile Herculane – Secţia Poliţie Rurală Băile Herculane; Oraşul Oraviţa – Secţia Poliţie Rurală Oraviţa şi Secţia Poliţie Rurală Răcăşdia; Oraşul Moldova Nouă – Secţia Poliţie Rurală Moldova Nouă, şi Bozovici – Secţia Poliţie Rurală Bozovici.


Pe lângă aceste secţii, la care sunt arondate mai multe Posturi de poliţie, sunt două posturi necomasate, datorită distanţei prea mari până la sediul secţiei şi a reliefului greu accesibil, acestea fiind Cărbunari şi Cornereva.

La baza concepţiei de reorganizare a stat competenţa teritorială a Parchetelor.

De asemenea, trebuie menţionat că, prin noua organizare a Poliţiei Rurale, se urmăreşte creşterea calităţii serviciului poliţienesc şi reducerea timpului de răspuns la solicitările cetăţeanului, prin prezenţa efectivelor în teren 24 de ore din 24.

Patrulele sunt formate fie doar din lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, fie în sistem integrat, cu poliţişti de frontieră, jandarmi şi poliţişti locali.

Cetăţenii trebuie să ştie că la fostele Posturi de poliţie îşi desfăşoară, în continuare, activitatea, un agent de poliţie, care va primi toate sesizările şi reclamaţiile cetăţenilor din comuna respectivă, iar pentru evenimentele care impun deplasarea de urgenţă a unui echipaj la faţa locului va acţiona patrula cea mai apropiată de locul producerii evenimentului.

Tiana MESNER