Get Adobe Flash player

„Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”

Vizualizari: 1857

Pastorală la marele praznic al Naşterii Domnului, 2010

LUCIAN,
din mila lui Dumnezeu
Episcop al Caransebeşului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,
har, binecuvântare şi pace de la Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Suntem la Praznicul Naşterii Domnului, prilej de bucurie şi înălţare duhovnicească, dar şi moment de rugăciune, meditaţie şi contemplaţie în faţa icoanei sărbătorii de astăzi, icoană care o reprezintă pe Fecioara Maria născându-L „pe Cel mai presus de fiinţă”, pe Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat, pe Mesia Cel prezis de proorocii Vechiului Testament. A doua zi de Crăciun, în 26 decembrie, Biserica noastră dreptmăritoare o pomeneşte în mod cu totul special pe Fecioara Maria care L-a născut pe Mesia. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai mari şi importante sărbători din calendarul creştin ortodox, sărbătoare care prelungeşte Praznicul Crăciunului şi defineşte foarte clar rolul pe care Fecioara Maria l-a avut în taina mântuirii neamului omenesc.

Iubit popor creştin al lui Dumnezeu,

Naşterea lui Mesia dintr-o Fecioară curată a fost profeţită îndeosebi de evanghelistul Vechiului Testament – Isaia profetul – care spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Fecioara aleasă dintre toate neamurile, la plinirea vremii, îl naşte pe Fiul lui Dumnezeu, pe „cel mai presus de fiinţă”, care a venit să mântuiască neamul omenesc şi să-l răscumpere din robia păcatului şi a morţii.

Logic, teologic şi spiritual nu putem prăznui Naşterea Domnului, fără să pomenim şi să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat cu nouă luni în urmă, la Praznicul Bunei Vestiri sau Praznicul Întrupării Domnului. La 25 martie în fiecare an citim şi recitim Evanghelia după Luca, întâiul capitol, şi ne bucurăm să vedem cum îngerul Gavriil aduce Vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu unei fecioare curate din Nazaretul Galileii, zicându-i: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui Tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit… Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 28, 30-33, 35).

Se cuvine să medităm asupra acestor cuvinte rostite de îngerul bunelor vestiri, mesagerul lui Dumnezeu Tatăl, arhanghelul Gavriil, şi să ne întărim credinţa ortodoxă pe care o mărturisim, zicând cu toată fiinţa noastră că Fiul lui Dumnezeu „s-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”. Aşa ne-au învăţat Sfinţii Părinţi de la primele sinoade ecumenice, să mărturisim dreapta credinţă şi să o numim pe Maica Domnului „Născătoare de Dumnezeu” şi „Pururea Fecioară”. Anul 2010 a fost închinat de Biserica Ortodoxă Română Crezului Ortodox, şi de aceea se cuvine să ne amintim de Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan, dar şi de hotărârile Sinodului III Ecumenic de la Efes, unde s-a statornicit odată pentru totdeauna, învăţătura dogmatică despre Maica Domnului, pe care Părinţii au numit-o cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin (†749), în „Dogmatica” sa, la capitolul 12, referindu-se la Sfânta Fecioară, spune: „Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că Cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeul adevărat, întrupat din ea. Spunem că Dumnezeu S-a născut din ea, nu în sensul că Dumnezeirea Cuvântului a luat din ea începutul existenţei, ci în sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut înainte de toţi vecii, în afară de timp, din Tatăl, care există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, S-a sălăşluit în pântecele ei, S-a întrupat şi S-a născut din ea fără să se schimbe. Sfânta Fecioară n-a născut simplu om, ci un Dumnezeu adevărat: şi nu un Dumnezeu simplu, ci un Dumnezeu întrupat… Pentru aceea, pe bună dreptate şi cu adevărat numim Născătoare de Dumnezeu pe Sfânta Maria. Acest nume constituie toată taina întrupării. Iar dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreşit şi Cel născut din ea este Dumnezeu şi, negreşit, este şi om” [1].

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Am ascultat cu atenţie mărturisirea de credinţă a Sfântului Ioan Damaschin, care la sfârşitul epocii patristice ne-a lăsat un manual de dogmatică, o sinteză dogmatică, în care citim foarte clar opiniile şi concluziile tuturor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii din primele opt veacuri creştine, care au definit fără echivoc rolul Maicii Domnului, singura femeie din lume ce, alăptând pe pruncul Iisus, a rămas pentru totdeauna fecioară. De aceea, în cele ce urmează vă punem la suflet câteva imne compuse de Sfântul Efrem Sirul (†373), cântări de laudă şi preacinstire aduse Maicii Domnului tocmai la slăvitul praznic al Crăciunului:

1. Nimeni nu ştie, Doamne, cum să o numească pe Maica Ta! De o numeşte «fecioară» stă de faţă pruncul, de o numeşte «femeie», nimeni nu a cunoscut-o. Dacă însă chiar şi Maica Ta e necuprinsă cu mintea, cine Te poate atunci cuprinde pe Tine?

2. Ea singură este Maica Ta şi sora Ta împreună cu toţi. Ţi s-a făcut maică, şi Ţi s-a făcut soră. Ba chiar e şi mireasa Ta împreună cu toate fecioarele curate. Întru toate, iată, ai împodobit-o Tu, Cel ce eşti Frumuseţea Maicii Tale.

3. Logodnică a fost ea după fire, înainte de a veni Tu. Dar a zămislit împotriva firii după ce ai venit Tu, Cel Sfânt! Şi fecioară a fost atunci când Te-a născut în chip feciorelnic şi sfânt.

4. Prin Tine Fecioara a dobândit toate cele proprii femeilor căsătorite: zămislire întru ea fără împreunare, lapte în sânii ei în chip neobişnuit. Pământul cel uscat l-ai făcut dintr-o dată izvor de lapte.

5. Dacă Te-a putut purta, Muntele Tău uriaş i-a făcut uşoară povara. Dacă Te-a putut hrăni, a fost numai pentru că ai luat asupra Ta foamea. Dacă Te-a putut adăpa, a fost numai pentru că ai vrut să însetezi. Dacă Te-a putut îmbrăţişa, Cărbunele milei (Isaia 6, 6) a păzit sânul ei nevătămat.

6. O minune e Maica Ta. Domnul a intrat în ea şi S-a făcut rob. A intrat cuvântător şi S-a făcut mut în ea. A intrat tunând şi glasul Său a tăcut. A intrat Păstorul a toate şi S-a făcut în ea miel” [2].

Din aceste stihuri rezultă faptul că Maica lui Iisus este în acelaşi timp fecioară şi căsătorită, maică, soră şi mireasă a lui Hristos. Fecioara Maria poartă „Muntele” şi îmbrăţişează Cărbunele Dumnezeirii; în ea Domnul Se face rob, Cel bogat Se face cerşetor, Păstorul miel; în ea Cuvântul tace, iar Biruitorul şi Hrănitorul a toate rabdă teama, foamea şi goliciunea.

Acelaşi dumnezeiesc Părinte Efrem, într-un alt imn, intitulat „Minunea Mariei: Fecioară şi Mamă”, ne vorbeşte despre cele două calităţi reunite tainic şi mai presus de fire în persoana Maicii Domnului, şi anume calitatea de Pururea Fecioară şi calitatea de Mamă a Domnului Hristos, aceste atribute ale Mariei împăcând, la plinirea vremii, Cerul cu Pământul: „De spunem: «E fecioară», ne contrazice zămislirea. De spunem: «E femeia unui bărbat», strigă tare semnele fecioriei. De spunem: «E în acelaşi timp fecioară şi femeia unui bărbat», trupul e doar unul şi nu ne îngăduie să spunem aceasta. O uimire şi o minunare pentru cei cuvioşi, un chin şi o suferinţă pentru cărturari: semnele fecioriei erau ascunse, dar sânii erau plini. Lui Dumnezeu fie adusă laudă de toţi!” [3].

Iubiţi fii duhovniceşti,

Suntem datori să ne rugăm şi la acest Praznic mărit celei „pline de har” – Maicii lui Dumnezeu, Fecioarei Maria, care astăzi naşte pe Mesia, să o preacinstim aşa cum ne învaţă Biserica şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au avut-o pe Maica Domnului Acoperământ puternic, Apărătoare întru nevoi, Izvor nesecat de tămăduiri sufleteşti şi trupeşti. Noi astăzi, cu nepricepere, am vorbit despre Fecioara-Maică, am preacinstit-o la acest slăvit praznic şi o lăudăm cântând imne, tropare şi colinde, dar credem că următoarea alcătuire liturgică sintetizează starea duhovnicească pe care trebuie să o aibă fiecare creştin autentic în faţa celei care este „fericită între toate neamurile”:

Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere” [4]. Amin.

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor
şi către Domnul pururea rugător,

† LUCIAN
Episcopul Caransebeşului

NOTE
[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a III-a, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p. 114-116.

[2] Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 68-69.

[3] Ibidem, p. 128.

[4] Mineiul pe luna decembrie, Irmosul al doilea din Cântarea a noua la Praznicul Naşterii Domnului.

Traducere
Ultimele articole