Voiaj în istorie şi cultură


De la Larissa, la Pilion

Capitala Thessaliei, Larissa, este un centru comercial prosper, precum şi o răspântie de drumuri ce leagă Grecia centrală cu Epirul, cu Macedonia şi cu sudul ţării. Este construită pe amplasamentul oraşului preistoric fondat de pelasgieni. Se pot vizita aici Castelul medieval şi Muzeul arheologic.

Valea Tembi. Pe autostradă, exact înaintea postului de plată din Valea Tembi, se porneşte pe drumul secundar care duce la la Ambelakia, un sat frumos unde în 1788 a fost fondată prima cooperativă din istoria mondială. Valea Tembi este situată la 29 km nord de Larissa, între munţii Olymp şi Ossa (Kisavos). Drumul naţional Atena – Salonic, urmând cursul râului Pinios, intră în această strâmtoare magnifică, cu vegetaţie luxuriantă, tapisată cu iederă şi leandri şi umbrită de platani stufoşi. Izvoarele care ţâşnesc din pământ erau cândva dedicate zeiţei Afrodita.

În Valea Tembilor există un templu al lui Apollon, mai vechi decât cel de la Delfi. Cocoţat pe creasta unui munte stâncos, Castelul medieval al lui Orias îşi aruncă umbra sperioasă peste acest cadru idilic. Traversând podul suspendat deasupra râului Pinios, întâlnim bisericuţa pitorească a Sfintei Paraskiva. În apropiere există o intrare mică în stâncă, care, după câţiva metri, duce la un pârâu subteran răcoros, apa acestuia fiind considerată de credincioşi sfinţită. La ieşirea din vale, drumul traversează câmpia înverzită de la Platamon, care marchează intrarea în Macedonia şi Grecia de nord.

Volos-Pilion este un plăcut orăşel de provincie, situat pe marginea Golfului Pagasitic. Centru industrial şi port comercial cu activităţi îndreptate în principal spre industrie şi comerţul cu fructe, Volos este însă şi o staţiune balneară agreabilă.

Muzeul din Volos este extraordinar de interesant, câteva din colecţiile sale fiind considerate unice în lume. Pietrele funerare, plăci rectangulare de marmură aşezate deasupra frontoanelor, aşa cum se obişnuia în antichitate, sunt nu numai remarcabile din punct de vedere artistic, dar şi veritabile documente istorice. Vreo douăzeci dintre acestea sunt decorate cu picturi admirabile, bine conservate.

Străzile principale ale oraşului Volos poartă nume legate de istoria seculară a Muntelui Pilion: Iason, Iolkos, Demetrias etc. Locul de promenadă la ţărmul mării, mărginit de hoteluri moderne şi terasele cafenelelor, poartă numele de ,,Cheiul Argonauţilor”. Refugiu împădurit al zeilor şi eroilor Greciei antice, Muntele Pilion este cadrul de desfăşurare a unui mare număr de aventuri amuzante sau dramatice în mitologia greacă. Aici, la nunta lui Peleu cu Thetis, Eris a aruncat faimosul măr al discordiei, aici s-a îmbarcat Iason împreună cu Argonauţii pentru a porni în căutarea Lânii de Aur şi tot aici Titanii s-au străduit zadarnic să-l înghesuie pe Pilion peste Ossa.

Muntele Pilion este semănat cu 24 de sate pitoreşti, cuibărite pe pantele sale, printre livezile de castani, măslini, meri, piersici şi peri. Arhitectura vechilor locuinţe de la Pilion este caracteristică, casele fiind înalte, cu uşi din fier şi ferestre mici, cu gratii. Atârnate pe terenul în pantă, ele au trei etaje în faţă şi unul singur în spate, la nivelul drumului. De pe culmea sa cea mai înaltă (Purianos Stavros), ce se ridică la 1.651 de metri, şi până la ultimele sale contraforturi, Muntele Pilion este acoperit cu o vegetaţie luxuriantă. Pornind de la Volos, ori spre nord, ori spre est, se descoperă satele încântătoare de pe Muntele Pilion, plaje magnifice şi locuri frumoase, printre care merită menţionate Ano Volos, Portaria, Makrynitsa, Hania, Zagora, Tsangarada, plajele de la Milopotamos, Milies, Argalasti, Trikeri, Vyzitsa, Afissos, Kala Nera, Aghios Ioannis, Kissos sau Chorefto. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC