Viitorul se gândeşte serios la viitor



Chiar dacă a început pregătirile cu o uşoară întârziere, Viitorul Caransebeş continuă antrenamentele pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş. Antrenorul Ion Bica ne-a spus că va aborda returul, plus ultima partidă rămasă restantă din turul campionatului, cu un lot format din 24 de jucători.
Au plecat de la echipă în pauza competiţională doar portarul Daniel Socaci, în Elveţia, fundaşul Goriţă Negrei la Millenium Giarmata, în Liga a III-a, şi mijlocaşul Nicuşor Imbre, la Neuhofen, în Austria.
Din „garda veche” au rămas Cristian Birăescu, Constantin Arnăut, Adrian Megheleş, Marius Frenţ, Laurenţiu Rotea, Casian Govoşdeanu, Cristian Nicoară, Ioan Drăgoi, Florin Boieriu, Robert Cărăuşu, Adrian Marco, Alexandru Nicola şi Cosmin Negoescu.
Ion Bica a declarat că vrea să abordeze returul campionatului cu un lot întinerit, idee în care a adus la echipă mai mulţi juniori născuţi în anii 1998 şi 1999, dar va recurge şi la serviciile câtorva jucători cu experienţă. Astfel, au venit la Caransebeş portarul Iosif Ruicu-Kozma, de la Foresta Armeniş, fundaşul Adrian Cut, de la CSŞ Lugoj, mijlocaşul Cosmin Epure de la CSM Şcolar Reşiţa, dar împrumutat la CS Progresul Gătaia, fundaşul Nicu Stanca de la SC Progav Găvojdia, mijlocaşul Nicu Răduţ, fost jucător la CSŞ Caransebeş, fundaşul Gerhardt Hrudei de la Şoimii Oţelu Roşu, şi mijlocaşul Bogdan Dragomir de la CSŞ Caransebeş.
Tehnicianul gugulan ne-a mai informat că stafful clubului se află în tratative pentru transferarea unui număr de încă patru jucători, respectiv Nicolae Jula de la CSM Şcolar Reşiţa, împrumutat la CSM Lugoj, Rafael Hrudei şi Bogdan Lupu, de la CSŞ Caransebeş, toţi fundaşi, plus încă un apărător, de la Retezatul Haţeg.
„Până la reluarea campionatului, avem un meci în turul al treilea al Cupei României, programat în 3 martie, când vom juca în deplasare la Minerul Ruschiţa. Urmează, peste o săptămână, partida restantă din ultima etapă a turului, cu Rapid Buchin, pe teren propriu, după care primim vizita celor de la CS Oraviţa. Suntem încrezători că vom face o figură frumoasă, domnul primar Felix Borcean ne-a asigurat de sprijinul lui pe toate planurile, ne-a promis inclusiv că va veni la toate meciurile noastre, lotul este valoros… Mă îngrijorează puţin faptul că, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Federaţia Română de Fotbal, am aflat că, la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, campioana judeţului nostru va juca cu Mama Mia Becicherecu Mic, din judeţul Timiş, o echipă foarte puternică”, a adăugat Ion Bica.
Sorin ROGOZ