Valeria Borza, argint şi bronz la Naţionale


După ce, timp de cinci ani, a evoluat în Superliga Franţei, cunoscuta sportivă caransebeşeană Valeria Borza a revenit în competiţiile interne de tenis de masă. La recent-încheiatele ,,Naţionale de seniori”, desfăşurate la Arad, ea a urcat de două ori pe podiumul de premiere. La individual, Valeria Borza a cucerit medalia de bronz, fiind întrecută de Daniela Dodean, din Arad, şi Elisabeta Tamara, din Constanţa, iar în proba de dublu fete a obţinut, împreună cu Andreea Dodean, argintul. Pentru a intra pe tabloul celor mai bune 16 jucătoare ale ţării, caransebeşeanca a trebuit să participe la meciurile de calificare. După aceste rezultate, ar fi poate timpul ca antrenorii federali ai lotului naţional de tenis de masă să-şi îndrepte, în sfârşit, atenţia şi spre Vali Borza. (S. Rogoz)