Un Tricolor spre Alba Iulia


In prezenţa primarului Felix Borcean şi a viceprimarului Marius Isac, marţi, 20 noiembrie, în Centrul civic al municipiului Caransebeş a fost desfăşurat un drapel naţional având o lungime de 30 metri şi o lăţime de 10 metri. Iniţiativa a aparţinut Tineretului Naţional Liberal, ea înscriindu-se în cadrul proiectului „Caravana Tricolorul”, dedicat Centenarului Marii Uniri, prin care organizaţia îşi propune să marcheze 100 de ani de la evenimentul din urmă cu un secol, recunoscând astfel efortul înaintaşilor noştri în crearea Statului naţional unitar.

De la Caransebeş, drapelul a ajuns la Reșița, apoi la Bocșa și la Măureni, el urmând să fie predat tinerilor liberali din Hunedoara, pentru a fi arborat între 25 noiembrie şi 1 Decembrie la Alba Iulia, ne-a informat președintele TNL Caransebeș, Florin Dumitra. (B. Naum)