Un OM s-a ridicat la Ceruri…


În urma unui tragic accident rutier, petrecut în seara zilei de 9 octombrie, părintele iconom ŞTEFAN SÂRBU, de la Parohia Jupa din Protopopiatul Caransebeş, a trecut la cele veşnice. Scriu aceste rânduri cu sufletul mâhnit, pentru că eu, personal, dar mai cu seamă locuitorii satului Jupa, am pierdut şi au pierdut un mare prieten şi un mare OM. Pentru că asta a fost şi asta a însemnat, pentru toţi cei care l-au cunoscut, Părintele ŞTEFAN SÂRBU.

Părintele iconom ŞTEFAN SÂRBU s-a născut la data de 21 decembrie 1952, în municipiul Caransebeş, din părinţii Ştefan şi Ecaterina Sârbu. După absolvirea cursurilor Şcolii Generale din Caransebeş, s-a înscris la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti, pe care a absolvit-o în sesiunea iunie 1971, fiind al 12-lea din 52 de candidaţi, apoi la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, pe care l-a absolvit cu examenul din sesiunea iunie, 1974, fiind al 11-lea din 41 de candidaţi. În anul 1975 şi-a satisfăcut stagiul militar, apoi, între anii 1976-1980 şi-a desăvârşit studiile teologice la Institutul Teologic din Sibiu. În anul 1980 a fost încadrat preot la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Jupa, Protopopiatul Caransebeş, slujind aici cu multă dragoste şi dăruire, timp de 33 de ani.

În ultima vreme, mi-a fost mereu alături în acţiunile de ajutorare a oamenilor nevoiaşi, în vizitele pe care le-am făcut la Grădiniţa din sat, de Sărbători, Părintele ŞTEFAN SÂRBU aducând întotdeauna un zâmbet pe feţele copiilor şi o rază de lumină şi de speranţă în sufletele oamenilor cu care Dumnezeu nu a fost foarte darnic.

Pentru toate cele înfăptuite pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pentru felul în care şi-a îndeplinit misiunea pe Pământ, cu dragoste şi dăruire fără margini, Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa pe Părintele ŞTEFAN SÂRBU!

Stelian CORNEA

Consilier local