Tentaţia motorinei


În dimineaţa de 3 mai, în jurul orei 4, în timp ce o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm desfăşura activităţi de siguranţă şi ordine publică pe Strada Ardealului din Caransebeş, a observat că în spatele unei autoutilitare se afla un autoturism, iar pe partea unde se afla rezervorul, doi bărbaţi sustrăgeau carburant din autovehicul. La somaţia oamenilor legii, cei doi au încercat să fugă, însă s-a reuşit imobilizarea unuia dintre ei. În urma cercetărilor, s-a constatat că cei doi au sustras din rezervorul autoutilitarea cantitatea de 150 de litri de motorină, combustibil ce a fost depozitat în şapte bidoane din plastic, într-un autoturism. În cauză poliţiştii continuă cercetările şi au întocmit şi un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cu aproximativ trei ore înainte, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Caransebeş desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe Strada Ardealului, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcţia Oţelu Roşu spre Caransebeş, în care se aflau doi tineri, de 22 şi respectiv 23 de ani. La controlul efectuat, în portbagajul maşinii au fost găsite trei bidoane din plastic a câte 20 de litri fiecare, în care se afla combustibil. Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a constatat că cei doi, cu o noapte înainte, s-au deplasat pe raza localităţii Bucova şi au sustras combustibilul din rezervorul unui excavator, urmând să îl comercializeze. Mai mult, unul dintre tineri a declarat că, la un moment dat, şi el se afla la volanul maşinii, cu toate că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.

Tiana MESNER