Taxele şi impozitele, pe loc… repaus!


La Caransebeş, nivelurile impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012 rămân la aceleaşi valori ca în anul fiscal 2011. Decizia a fost adoptată de plenul Consiliului Local cu unanimitate de voturi, în şedinţa ordinară de marţi, 31 mai. De asemenea, potrivit Legii 571/2003, persoanele fizice şi juridice care achită integral, în primul trimestru al anului viitor, dările către bugetul local, pot beneficia de o reducere de până la 10 procente a nivelurilor acestora. Şi pentru anul viitor, consilierii au aprobat bonoficaţia maximă. În cadrul aceleiaşi întâlniri, legislativul a mai aprobat anularea creanţelor mai mici de şase lei, datorate de persoanele fizice sau juridice, pe fiecare sursă în parte, respectiv impozit pe clădiri, pe teren, sau a taxelor pentru mijloacele de transport. La Caransebeş, nivelul taxelor şi impozitelor locale a rămas la valoarea stabilită în 2004, pentru că s-a luat în considerare că populaţia nu deţine venituri prea mari, iar în cazul creşterii valorii sumelor datorate, achitarea lor ar fi pentru caransebeşeni o povară prea mare. Ba, mai mult, în acest caz, cel mai probabil, numărul restantierilor ar creşte, iar încasările la buget ar fi mult mai mici. (C. Senco)