Taxe şi impozite încasate peste aşteptări, la Caransebeş


În ultima şedinţă de Consiliu local, aleşii caransebeşeni au aprobat o rectificare pozitivă de buget pentru anul în curs, în momentul de faţă acesta fiind în sumă de 40,3 milioane de lei. Majorarea cu aproximativ 900.000 de lei se datorează încasărilor peste aşteptări acumulate la Serviciul Taxe şi Impozite şi la Cantina Socială. În aceeaşi şedinţă, aleşii au mai aprobat participarea Consiliului local la proiectul ,,Eficientizarea consumului de energie termică la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş”, contribuţia financiară de la bugetul propriu – în cuantum de 15 procente din valoarea proiectului – fiind de 295.496 de lei. (L. Dinu)

Aula ,,1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului din urbea de pe Timiş şi Sebeş a găzduit recent o nouă întâlnire de lucru a consilierilor locali caransebeşeni. Pe ordinea de zi au figurat un număr de 32 de proiecte de hotărâre, precum şi prezentarea Raportului privind starea economică şi socială a municipiului şi activitatea autorităţilor Administraţiei Publice Locale pe anul 2010.

Cu acest prilej, consilierii au aprobat o rectificare pozitivă de buget local, acesta ajungând în momentul de faţă la suma de 40.296.000 de lei. Majorarea bugetului cu aproximativ 900.000 de lei se datorează încasărilor peste aşteptări acumulate la Serviciul de Impozite şi Taxe şi la Cantina Socială, prin Serviciul de Asistenţă Socială.

Totodată, aleşii urbei au votat participarea Consiliului Local la proiectul de „Eficientizare a consumului de energie termică la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş”, în cadrul programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, proiect susţinut de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Valoarea totală a proiectului cu finanţare europeană este de aproape 463.000 de euro, iar contribuţia financiară de la bugetul local, în cuantum de 15 la sută din valoarea proiectului, este de 295.496 de lei, respectiv 69.363 de euro.

De asemenea, consilierii locali au mai avizat susţinerea, de către Primăria Caransebeş, a deplasării unui grup de tineri de la Parohia Romano-Catolică din municipiu, la Întâlnirea Mondială a Tineretului, de la Madrid, cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, precum şi tipărirea unui număr de 500 de exemplare, reprezentând ultima apariţie editorială a venerabilului istoric caransebeşean Liviu Groza.

Liviu DINU