Get Adobe Flash player

consuliul

Lumina Paştelui a încălzit Biblioteca

În cadrul proiectului educaţional intitulat „Şcoala altfel”, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” a venit în sprijinul instituţiilor de învăţamânt caransebeşene, organizând împreună cu acestea mai multe manifestări cultural-educative, ultima dintre acestea având loc vineri, 6 aprilie, de la ora 13, în Sala de lectură a Bibliotecii Municipale.

Activitatea a fost realizată în colaborare cu elevii claselor a VI-a A şi a VII- a A de la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, coordonaţi de prof. Ana Borcean, şi a fost sugestiv intitulată „Lumina Paştelui”, fiind închinată celui mai mare Praznic Împărătesc al creştinătăţii, cel al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

În atmosfera caldă, primitoare, a Bibliotecii Municipale, elevii de la Grupul Şcolar Industrial au recitat din propriile creaţii lirice şi au prezentat două scenete, create şi interpretate de ei. În poeziile lor, au relevat apropierea primăverii, dar şi trăirile avute în aşteptarea celei mai importante sărbători creştine – Sfintele Paşti. Spontani şi veseli, copiii ne-au înseninat cu viziunea lor inocentă asupra acestei perioade a anului, insistând asupra elementelor plăcute lor: florile de cireş, ouăle înroşite, masa şi darurile de Paşti, clopotele bisericii, blândeţea iepuraşilor. Continuă să citești

Traducere